
double-double, 12 puncte si 11 recuperari. Ioana Miroiu a fost a doua pe lista marcatoarelor cu zece puncte, insa cu o evolutie sub asteptari in aceasta seara. Beatrice Roman a pus pe tabela doua puncte, in timp ce Alice Nita (foto) si Miruna Lala si-au impartit, in mod egal, opt puncte. Dezastrul a inceput insa in cel de-al doilea sfert, atunci cand oficialii intalnirii au permis formatiei bavareze sa se apere cu mult peste limita regulamentul, astfel ca Adriana Sisca, Corina Rupa, Madalina Stan, Beatrice Roman, Alice Nita si Miruna Lala au parasit terenul ajutate de colege sau de antrenor! Chiar daca intalnirea a semanat, la final, cu una de K1, victoria jucatoarelor din Germania nu poate fi pusa la indoiala, ele avand un lot superior ca fizic. Insa nu era nevoie si de ajutorul arbitrilor pentru a se dovedi acest lucru, fapt observat de toata lumea prezenta in sala.
Dupa meci, la restaurantul Paulaner s-a organizat o petrecere surpriza pentru Alice Nita, care a implinit 14 ani. Surprinsa de gestul organizatorilor, Alice abia a avut puterea sa sufle in cele 14 lumanari si a fost entuziasmata de cadoul primit de la colegele si prietenele sale. La acest party au luat parte si Diana Pop si Wanda Guyton, care au tinut sa vina special pentru a o felicita pe jucatoare.
Maine, echipa are zi de pauza, fetele antrenate de Valentin Bala urmand sa mearga pentru cateva ore la un parc Aqua Magic acoperit, de langa Wasserburg. Daca vor dori, fetele se vor putea plimba cu vaporasul pe Inn sau sa faca o excursie prin imprejurimi. Seara va fi program de voie, urmand ca a doua zi sa se faca o analiza a celor doua partide sustinute pana acum la turneul international de la Wasserburg.
2 comentarii:
Nu va lasati, fetelor! Anul trecut ati fost la un pas de a lua medalia de aur. Arati-le adversarelor ca nu a fost o intamplare, ci ca sunteti valoroase. Pentru ca sunteti.
BAFTA MULTA! Tin pumnii.
Si nu va lasati accidentate;-).
O suportera infocata, din Bucuresti
Otilia Pundichi
Multumesc echipei pentru surpriza pregatita de ziua mea!!!!
Trimiteți un comentariu