duminică, 27 ianuarie 2008

REGULAMENT. Apararea in zona, permisa?

Raptors a invins si astazi pe Baschet Club Star, in cadrul celui de-al doilea meci din ultima etapa, dubla, a returului Campionatului National feminin, Under 14. Partida s-a disputat in sala Scolii 54 din Capitala, iar scorul final a fost de 57-45, o diferenta mincinoasa, asta pentru ca sportivele antrenate de Cristian Matache s-au aparat, in ultimele doua sferturi ale intalnirii, intr-o defensiva in zona, 2-3. Acest lucru a fost remarcat si de banca tehnica a B.C. Star, insa cei doi arbitrii nu au acordat nici macar avertisment echipei adverse! La finalul partidei, antrenorul celor de la Raptors a spus ca elevele sale nu au practicat o asemenea aparare: "Noi am tinut om la om. Daca am fi stat in zona, atunci fetele mele ar fi avut mainile ridicate. Si nici arbitrii nu au sanctionat acest lucru, ceea ce inseamna ca nu a fost nicio abatere".
Revenind la joc, trebuie sa spunem ca si astazi s-a ratat mult. Daca in prima si a patra perioada scorul cumulat a fost 23-23, cel de-al treilea sfert a fost cel care a decis, practic, rezultatul final. La zece minute dupa reluare Baschet Club Star nu a nereusit decat patru puncte, fata de 14 ale celor de la Raptors. Alice Nita (foto, la minge) a facut un meci perfect doar in ultimul sfert, iar acest lucru s-a vazut si pe tabela, atunci jucatoarele alb-rosiii au marcat opt puncte fara sa primeasca niciunul, in mai putin de trei minute! Ioana Miroiu a ratat incredibil o aruncare pe doi pasi cu 95 de secunde inainte de final, la scorul de 43-55, un eventual cos ar fi contat atunci, cu siguranta, enorm la contabilizarea rezultatului final. Mai mult, la faza imediat urmatoare, Alice a recuperat ofensiv, insa nu a putut nici ea sa finalizeze. Simona Radantu a incheiat partida cu sase puncte si doua interceptii si a evoluat foarte bine, sportiva aratand ca poate fi oricand o varianta pentru postul de coordonator de joc. Intrarea Nicoletei Constantinescu a creat mai multa claritate in atac, pe mana ei venind trei pase decisive catre Denisa Fitero, Madalina Stan si catre Miruna Lala, ultima marcand patru puncte in doar 35 de secunde! Returul se anunta a fi unul de foc pentru Baschet Club Star, care mai pastreaza sanse de calificare. Jucatoarele alb-rosiii au nevoie obligatoriu de doua victorii in ultima etapa, cu Raptors, insa acestea trebuiesc sa fie la peste 12 puncte in fiecare joc sau, cumulate, la cel putin 25 de puncte, pentru a putea trece la cosaveraj de adversarele de astazi, in cazul in care vor fi la egalitate de puncte.
In alta ordine de idei, Alice Nita isi va sarbatori si anul acesta ziua de nastere in strainatate! Dupa ce anul trecut Alice si-a servit colegele de echipa cu bomboane chiar in avionul companiei SkyEurope, care efectua cursa de linie Bucuresti-Viena, pe 2 aprilie, cand este ziua jucatoarei, Baschet Club Star se va afla la Wasserburg, acolo unde pivotul echipei noastre are pregatita o surpriza chiar de catre oficialii clubului din Germania! Vom reveni cu detalii referitoare la acest turneu.

3 comentarii:

secret spunea...

nui nimik fetelor lasati ca ,castigam data viitoare ;;)

Yoo spunea...

Super meci fetele! Data viitoare le batem!

smecherul spunea...

sunteti cele mai tari. raptors s-a aparat zona... a spus toata lumea asta, inclusiv profu' si profa' de la olimpia. raptors nu are treaba!