skip to main |
skip to sidebar
GALERIE FOTO. Pregătire spartană la Buşteni
Fetele şi băieţii de la echipa Baschet Club Star au continuat, joi, antrenamentele din cadrul stagiului de pregătire centralizată de la Buşteni. Cantonamentul se desfăşoară în perioada 1-10 septembrie 2011.
Peisajul în care se pregătesc fetele şi băieţii de la Baschet Club Star este unul superb. Componenţii grupării din Capitală au, zilnic, câte trei antrenamente.
Exerciţiile specifice nu lipsesc niciodată de la şedinţele de pregătire fizică.
Seara, componenţii echipei Baschet Club Star au avut de trecut peste un antrenament foarte dificil, în care s-a pus accent pe şprinturile în pantă, pe distanţe de 40, 50 şi de 80 de metri.
Al doilea antrenament al zilei a avut loc în pădurea din apropierea Pensiunii "Hanul cu Jar". S-a pus accent pe exerciţiile de viteză şi de rezistenţă.
Alergarea de înviorare a avut loc la ora 7.15, joi dimineaţa, conform programului. Fetele au reuşit să facă un stagiu de pregătire centralizată aproape perfect.
Cristina Grigore (a doua din stânga) a fost cea mai bună echipieră a grupării din Capitală la antrenamentelele de joi. Livia Mariea (prima din stânga) nu a dezamăgit nici ea, decarul alb-roşiilor fiind într-o formă sportivă de invidiat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu