Se afișează postările cu eticheta sanse. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sanse. Afișați toate postările

joi, 17 martie 2011

UNDER 16. Star își joacă ultima șansă în Banat

Ultimul turneu de sală de la Timișoara, care va avea loc în perioada 18-20 martie, în cadrul Campionatului Național feminin Under 16, este decisiv pentru jucătoarele alb-roșii, pentru calificarea în faza următoare a competiei. Dacă doresc să meargă mai departe, Ioana Miroiu & Co au nevoie de victorie în meciul cu CSS Râmnicu Vâlcea. Pentru a nu depinde de jocul rezultatelor, fetele antrenate de Doru Neagu trebuie să se impună în cel puțin două întâlniri.

Fără Denisa Fitero, accidentată, și fără Ioana Murea, care urmează un tratament de recuperare, jucătoarele alb-roșii vor pleca spre Timișoara chiar vineri de dimineață urmând ca, în aceeași zi, de la ora 19.00, să aibă loc meciul dintre Baschet Club Star și CSS Bega, din localitate. Sâmbătă, Ioana Miroiu & Co vor avea o singură partidă, cu Olimpia, în timp ce duminică se vor disputa întâlnirile cu CSS Sibiu și cu CSS Râmnicu Vâlcea, ultimul meci urmând să fie decisiv pentru calificarea la turneul final, acolo unde CSS Sibiu și CSS Bega Timișoara și-au asigurat, matematic, un loc încă înainte de meciurile care vor fi găzduite, în weekend, de Sala Sporturilor ”Mihai Albu”.

Analiză
În urmă cu un sezon, echipa Baschet Club Star s-a clasat pe locul zece în cadrul Campionatului Național feminin Under 16, competiție rezervată jucătoarelor născute în anii 1994 și 1995.

Lotul echipei Baschet Club Star este format, pentru acest turneu, doar din șapte jucătoare. Nicoleta Constantinescu, Mihaela Dragomir, Miruna Lală, Ioana Miroiu, Mihaela Nemil, Alexandra Anghel și Iohana Borșan sunt sportivele care vor încerca să ducă gruparea din Capitală în faza finală a Campionatului Național feminin Under 16. Înainte de meciurile din seria a doua semifinală, Nicoleta Constantinescu, Alexandra Anghel și Miruna Lală sunt nerefăcute după accidentări mai vechi, însă ele vor fi recuperate până la ora primului meci de la Timișoara. Fetele pregătite de Doru Neagu se vor caza la Hotelul ”Moara cu Noroc”, un complex de două stele.

Din prima serie de calificare, Phoenix LPS Galați și MC Sport Cluj nu mai pot pierde turneul final, prima formație fiind lider în grupă după o victorie la 24 de puncte, scor 86-62, cu gruparea ardeleană. Nici SCM CSS Universitatea Craiova nu are cum să mai rateze ultimul act, team-ul din Bănie fiind urmat în clasament de Sirius Târgu Mureș și de CSS Mediaș, însă Sirius are șanse minime să rateze o eventuală prezență în lupta pentru medalii. Campioană națională en titre la junioare doi este Olimpia București, club care s-a impus, sezonul trecut, în finala cu CSS Bega Timișoara, scor 64-49, în timp ce medaliile de bronz au revenit fetelor de la MC Sport Cluj, care au trecut în finala mică de PH Cluj cu scorul de 79-50.

Pentru a vedea toate rezultatele înregistrare în acest sezon în cadrul Campionatului Național feminin Under 16, dați click aici...

marți, 8 martie 2011

ANALIZĂ. Patru echipe s-au calificat în Top 8!

Cu șapte victorii din opt posibile, echipele Phoenix Panibu Galați, MC Sport Cluj și CSS Bega Timișoara sunt, matematic, calificate la turneul final al Campionatului Național al Campionatului Național feminin Under 16, chiar dacă mai sunt de disputat încă patru etape din seriile semifinale. Și formația CSS Sibiu se alătură grupărilor mai sus menționate, team-ul de pe Cibin având șase partide câștigate, suficiente pentru accederea în ultima fază a întrecerii junioarelor doi.

Mult mai complicată pare disputa pentru restul locurilor rămase libere pentru turneul final. În seria semifinală unde a fost repartizată Baschet Club Star, trei echipe se luptă pentru două poziții. Olimpia București pare să aibă un pas în fața jucătoarelor alb-roșii și a formației CSS Râmnicu Vâcea. Chiar dacă are patru victorii din opt posibile, în cazul în care fetele pregătite de Măndica Ciubăncan nu se impun în nicio întâlnire din următoarele patru, atunci acestea riscă să rămână acasă. Ioana Miroiu & Co, dacă vor obține un succes în fața clubului din Vâlcea, la care vor mai adăuga cel puțin o altă partidă câștigată, nu au cum să mai piardă turneul final, dacă și Olimpia va învinge, la Timișoara, pe CSS Râmnicu Vâlcea.

Statistică Pentru a vedea toate rezultatele, clasamentele și marcatoarele din cele două serii semifinale ale Campionatului Național feminin Under 16, accesați acest link.

Aceeași dispută are loc și în cealaltă serie semifinală, acolo unde SCM CSS Universitatea Craiova nu ar putea, cel puțin teoretic, să piardă meciul cu CSS Mediaș, singurul de care gruparea din Bănie mai are nevoie pentru a-și asigura prezența în ultima fază a Campionatului Național feminin Under 16. Pentru prima oară în istoria participărilor în competițiile federației de specialitate, formația Sirius Târgu Mureș ar putea ajunge în Top 8 în România, în condițiile în care gruparea de pe Mureș nu a prins, până acum, decât dispute din cadrul grupelor valorice B. Sirius are deja 2-0 în partidele directe cu CSS Mediaș, un club care nu a bifat niciun succes până acum.

Pentru echipa Baschet Club Star, ultimele patru jocuri din cadrul seriei semifinale de la Timișoara, din perioada 18-20 martie, vor fi cruciale. Jucătoarele pregătite de Doru Neagu sunt în luptă directă cu CSS Râmnicu Vâlcea, scorul partidelor de până acum fiind 1-1. Cum adversarele alb-roșiilor au un pas în față, prin victoria în fața formației Olimpia București, Ioana Miroiu & Co trebuie să câștige cel puțin un meci în afară de cel cu Vâlcea, pentru a nu sta la mâna rezultatelor. Se speră ca, până la ora competiției de pe Bega, Alexandra Anghel să fie refăcută. pentru ca Star să aibă în teren cele două sportive de talie, lucru impus de FRB.

Echipa Baschet Club Star a reușit o singură victorie, cu CSS Râmnicu Vâlcea, în seria semifinală. Detalii aici...

sâmbătă, 5 martie 2011

UNDER 16. Sibiu a învins, la scor, pe BC Star

Cu 30 de puncte marcate din spațiul de trei secunde, echipa CSS Sibiu s-a impus fără probleme, mai ales după pauză, în fața formației Baschet Club Star, cu scorul de 57-38, la capătul unui meci în care jucătoarele alb-roșii au reușit să fie egalele adversarelor lor doar de cinci ori pe tabelă. Sfertul al treilea a fost decisiv într-o întâlnire în care Ioana Miroiu & Co ar fi avut foarte mare nevoie de victorie, situația în serie nefiind deloc favorabilă pentru fetele antrenate de Doru Neagu.

Etapa a patra a seriei a doua semifinale din cadrul Campionatului Național feminin Under 16 a fost una cu ghinion pentru echipa Baschet Club Star. Jucătoarele alb-roșii au rămas fără nicio victorie în clasament, din trei partide disputate, după eșecul de sâmbătă, scor 38-57 cu CSS Sibiu, iar CSS Râmnicu Vâlcea a dispus de Olimpia București cu un incredibil 66-45. În aceste condiții, dacă Ioana Miroiu & Co nu înving gruparea din Vâlcea, atunci speranțele de calificare la faza finală a competiției rezervată junioarelor doi vor fi aproape nule înaintea turneului de la Timișoara, din perioada 18-20 martie, unul vital pentru accederea în lupta pentru medalii.

Statistică Pentru a vedea marcatoarele întâlnirii și evoluția partidei dintre Baschet Club Star și CSS Sibiu, din cadrul turneului semifinal al Campionatului Național feminin Under 16, accesați acest link.

Meciul cu CSS Sibiu a început perfect pentru echipa Baschet Club Star, jucătoarele alb-roșii dominând clar prima perioadă, la capătul căreia s-au aflat în avantaj, scor 15-11. Au urmat câteva minute mai puțin faste pentru gruparea din Capitală, iar formația de pe Cibin a profitat din plin de ele, egalând situația pe tabela de marcaj și trecând în avantaj la jumătatea întâlnirii, scor 29-23. A urmat un parțial de 22-5 pentru adversare, care au avut un avans de 23 de puncte, scor 51-28, cu zece minute înainte de finalul meciului. Ultimul sfert nu a mai contat decât pentru statistică, iar adversarele au învins la o diferență de 19 puncte, scor 57-38.

În urma rezultatelor înregistrate în primele două zile ale turneului semifinal din București, Baschet Club Star are nevoie de o victorie, duminică, în meciul cu CSS Râmnicu Vâlcea, pentru a mai putea spera la calificarea în ultima fază a Campionatului Național feminin Under 16. Echipele CSS Sibiu și Bega Timișoara și-au asigurat, matematic, prezența la turneul final, acolo unde vor ajunge cele mai bune opt grupări din România, în timp ce Olimpia mai are nevoie de încă un succes pentru a accede în lupta pentru medalii. Jucătoarele alb-roșii au pierdut toate partidele în seria a doua semifinală.

Pentru a vedea toate rezultatele și clasamentele din cele două serii semifinale ale Campionatului Național feminin Under 16, dați click aici...