joi, 1 ianuarie 2015

REVELION. La mulţi ani şi fericire în 2015!

Un an nou superb pentru toată lumea
Oficialii echipei BC Star Pro Basketball Academy urează tuturor sportivilor, părinţilor şi rudelor acestora, fanilor şi tuturor cunoscătorilor sportului cu mingea la coş şi numai, un an nou plin de împliniri, sănătate, fericire, zâmbete şi bucurii şi îndeplinirea tuturor dorinţelor în 2015! După ce 2014 a adus alte numeroase rezultate foarte bune şi medalii în tolba alb-roşiilor, aşteptările tuturor se leagă acum de performanţele care se vor înregistra în actualul sezon, la toate categoriile.

Pentru noul an, echipa BC Star este angajată în lupta pentru calificarea la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 16, acolo unde jucătoarele alb-roşii şi-au propus să ajungă. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au ca obiectiv un loc în primele opt formaţii din ţară, la această categorie de vârstă. La junioare trei, gruparea din Capitală este angrenată în partide atât la nivel municipal cât şi la nivel naţional, sportivele conduse de Liliana Barbu fiind acum mult mai organizate şi mai dornice de victorii. Lotul de minibaschet fete îşi continuă drumul către Liga Naţională cu partidele din întrecerea muncipală, acolo unde are şanse destul de mari chiar şi la o medalie. Băieţii de la Under 14 aşteaptă cu încredere jocurile pe care le mai au de disputat în 2015, mai ales că, de data aceasta, întreg lotul este valid.

Statistică Ultimul meci disputat de o echipă a BC Star Pro Bascketball Academy în 2014 a fost cel al lotului feminin de junioare trei. Fetele pregătite de Liliana Barbu au trecut, la limită, după un final de infarct, de formaţia Phoenix CSŞ 1 Constanţa, joc încheiat scorul de 46-43.

Anul trecut, componentele echipei BC Star Pro Basketball Academy au disputat peste o sută de meciuri şi au bifat 75 de victorii la toate categoriile. Cea mai categorică reuşită a fost cea a junioarelor trei, realizată pe 7 decembrie 2014, atunci când jucătoarele alb-roşii au dispus categoric, la o diferenţă de 105 puncte, scor 124-19, de formaţia CSŞ 4 Bucureşti. Ca performanţe, fetele pregătite de Valentin Bâlă au cucerit medalia de aur, fără înfrângere, la Campionatul Municipal de junioare trei, sportive născute în anii 2000-2001, acelaşi lot clasându-se pe locul patru la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 14. La Under 15, gruparea din Capitală a terminat competiţia pe locul opt pe ţară. În disputa masculină, băieţii au încheiat Liga Naţională de Minibaschet pe poziţia a 15-a din 95.

Începând din luna august a anului recent încheiat, echipele Baschet Club Star şi Pro Basketball Academy au semnat un acord pentru actualul sezon competiţional, denumirea actuală a grupării din Capitală fiind BC Star Pro Basketball Academy. Jucătoarele Alexandra Ghiţă, Ruxandra Mihai şi Sarah Dumitrescu au câştigat premii individuale la turneele finale de la Under 14 şi de la Under 15 dar şi la Cupa Balcanică din decembrie. O altă performanţă a alb-roşiilor a fost selecţionarea sportivelor Alexandra Ghiţă şi Sarah Dumitrescu în cadrul lotului naţional sub 16 ani, tricolorele bifând participarea la un puternic turneu internaţional în Ungaria. Antrenamentele componentelor echipei BC Star Pro Basketball Academy se vor relua pe data de 2 ianuarie 2015, seara, la categoria junioarelor doi.

Rezultatele din sezonul 2014-2015 ale alb-roşiilor pot fi accesate aici...

Niciun comentariu: