vineri, 10 octombrie 2014

UNDER 16. Obiectivul alb-roşiilor: turneul final

Credit foto: Alina Cojocaru
Echipa BC Star Pro Basketball Academy va susţine duminică, în deplasare, primul meci din cadrul grupei C de calificare a Campionatului Naţional feminin Under 16. Adversara jucătoarelor alb-roşii va fi formaţia ACS Champions 2 Bucureşti iar din serie mai fac parte alte patru cluburi, acestea fiind CSU Braşov, CSŞ Ploieşti, CSŞ Braşovia Braşov şi Phoenix LPS Galaţi. Primele patru clasate vor accede în faza semifinală a competiţiei rezervată junioarelor doi, la nivel naţional, acolo unde s-au înscris 22 de cluburi.

La nivel de lot, echipa sub 16 ani a BC Star Pro Basketball Academy a suferit modificări, faţă de sezoanele precedente. Nicio jucătoare nu a părăsit gruparea din Capitală în inter-sezon, lucru foarte bun ca şi continuitate, însă au fost transferate cinci sportive, acestea fiind Sarah Dumitrescu, Ilinca Păun, Maria Lăcău, Antonia Alexe şi Maria Marin, ultima deşi este cu doi ani mai mică va bifa câteva partide şi în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16. În rest, componenţa grupării din Capitală este alcătuită din Oana Dima, Diana Şuşnea, Ruxandra Mihai, Roxana Agachi, Ana Stănescu, Roxana Mihai, Georgiana Ifrim, Denisa Ţurcan, Alexandra Ghiţă şi din Lavinia Dinu. Pe lista băncii tehnice se mai află încă două sportive, însă acestea nu au drept de joc şi vor evolua după ce vor primi dezlegările din partea fostelor cluburi.

Galerie foto Ultimul meci de verificare pe care echipa BC Star Pro Basketball Academy l-a disputat înainte de debutul în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16 a fost cel din presezon, împotriva formaţiei ACS Champions Bucureşti. Imagini vedeţi aici...

În ceea ce priveşte obiectivul componentelor echipei BC Star Pro Basketball Academy, acesta este acela de a se bifa o calificare la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 16, o competiţie care reuneşte la start 22 de formaţii din toată ţara. Favoritele la medalii sunt, conform rezultatelor de până acum, la această categorie, ACS Champions, CSU Cuadripol Braşov, LPS Arad, CSŞ Bega Timişoara şi CSŞ Sf. Gheorghe, cluburi care şi-au întărit sau şi-au consolidat şi ele, considerabil, loturile pentru noul sezon. Regulamentul întrecerii este şi el unul nou faţă de cum erau obişnuite jucătoarele alb-roşii, mai ales prin introducerea normelor de control obligatorii, fără de care nu se acordă drept de a intra pe teren, din fazele superioare ale acestei ediţii, programată să înceapă pe 12 octombrie.

Colectivul de antrenori este format din Valentin Bâlă, Igor Georgiev, Liliana Barbu, Ana Maria Cuatu şi din Costin Sardescu, ultimul fiind responsabil de pregătirea fizică a jucătoarelor alb-roşii, la care se mai adaugă Bogdan Bebelea, cel care are grijă de starea de sănătate a componentelor echipei BC Star Pro Basketball Academy. Partidele de pe teren propriu vor avea loc în Sala Sporturilor "Lumina" din Capitală, o arenă care are o capacitate de aproximativ 200 de locuri, toate pe scaune, aici găsindu-se dotări demne de prima ligă de senioare: sală de forţă şi de fitness, sală de recreere şi o sală de şedinţe utilată cu tot ceea ce trebuie pentru pregătirea şi vizionarea unui joc. Nu s-a renunţat la sala Şcolii 103, acolo unde se ţin antrenamentele, disputele şi turneele din Campionatul Municipal de juniori şi de junioare.

În presezon, echipa BC Star Pro Basketball Academy a câştigat doar un meci din cele patru disputate. Detalii citiţi aici...

Niciun comentariu: