vineri, 23 mai 2014

ANIVERSARE. La mulţi ani, Maria Topîrceanu!

Maria Topîrceanu
Componentă a lotului feminin sub 14 ani al alb-roşiilor, Maria Topîrceanu şi-a serbat, vineri, alături de cei dragi, ziua de naştere. Jucătoarea echipei Baschet Club Star a împlinit frumoasa vârstă de 13 ani şi a fost felicitată de colege, prieteni şi de familie. Sportiva se pregăteşte, în aceste zile, alături de colegele sale, pentru turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 14, competiţie rezervată baschetbalistelor născute în anii 2000-2001 şi chiar şi mai mici, acolo unde Maria & Co speră să ajungă cât mai aproape de podium. 

VEDEŢI PROFILUL SPORTIVEI

Maria Topîrceanu practică sportul de performanţă din septembrie 2011 şi a mai făcut parte din formaţia Clubului Sportiv Şcolar 6 Bucureşti, antrenor Nesrim Omer Apostu, însă nu a fost legitimată pentru această grupare, chiar dacă aici a început iniţierea. După o perioadă de câteva luni, sportiva a trecut la echipa Dan Dacian, acolo unde s-a pregătit cu Florina Căpăţână. Din vara anului 2012, Maria a ales să vină la echipa Baschet Club Star, unde a evoluat la mai multe categorii de vârstă. A bifat prezenţe atât la Liga Naţională de Minibaschet cât şi în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 13. Din această ediţie, baschetbalista a fost trecută pe listele de joc atât la Under 14 cât şi la Under 15, la junioare trei fiind pe parchet la toate disputele pe care alb-roşiile le-au susţinut atât în ţară dar şi pe municipiu.

Statistică Maria Topîrceanu a efectuat primul antrenament pentru echipa Baschet Club Star pe data de 13 august 2012. Pe 11 septembrie 2012, sportiva a fost folosită în prima sa partidă oficială pe care jucătoarele alb-roşii au disputat-o, atunci, la categortia sub 13 ani. 

Născută pe data de 23 mai 2001, Maria Topîrceanu are un record personal de 12 puncte marcate pentru echipa Baschet Club Star, în cei doi ani de când a ales să poarte echipamentul alb-roşu. În partidele oficiale din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 14, sportiva a ales echipamentul cu numărul 14 pentru ca, la aceeaşi categorie de vârstă, însă în disputele din Capitală, Maria să evolueze cu numărul 23. În acest sezon, baschetbalista a ajuns, alături de colegele sale, până la turneul final la categoria sub 14 ani la care a mai adăugat şi o medalie de aur la junioare trei, în Municipal. La Under 15 a participat la turneele preliminare şi de calificare, fără a bifa fazele semifinale şi finală, acolo unde a avut prestaţii destul de bune, chiar dacă a avut adversare directe fete care erau chiar şi cu doi ani mai mari.

Maria Topîrceanu nu a avut, vineri, de ziua sa de naştere, niciun antrenament sau meci oficial cu echipa, având program liber, însă a revenit la sală a doua zi, atunci când a început pregătirea pentru partidele din faza finală a Campionatului Naţional feminin Under 14, întrecere la care jucătoarele alb-roşii îşi doresc să obţină o medalie, fără a ţine cont de culoarea acesteia, chiar dacă obiectul grupării din Capitală este o clasare în primele cinci formaţii din ţară. Cu ocazia aniversării frumoasei vârste de 13 ani, conducerea şi colegele din lotul echipei Baschet Club Star îi urează jucătoarei multă sănătate, fericire, îndeplinirea tuturor dorinţelor în viaţă, atât pe plan personal cât şi pe cel profesional, numai zâmbete şi bucurii, cât mai multe evoluţii în echipamentul alb-roşu. La mulţi ani, Maria Topîrceanu!

O altă performanţă foarte bună în palmaresul Mariei Topîrceanu a fost medalia de aur pe Capitală la ONSS. Detalii aici...

Niciun comentariu: