duminică, 6 octombrie 2013

PERFORMBASCHET. Șase jucătoare la selecție

Prezentarea planului de antrenament
La prima ședință de pregătire din cadrul programului național Performbaschet, sportive născute în anii 2000-2001, echipa Baschet Club Star a avut șase jucătoare la selecție, toate având o prestație meritorie la antrenamentele care au avut loc, ulterior, sâmbătă și duminică, la sala Arena FRB. Ruxandra Mihai, Alexandra Marin, Oana Dima, Roxana Mihai, Georgiana Ifrim și Livia Mariea au fost alături de cele mai bune baschetbaliste din partea de sud a țării unde au participat, în total, 25 de fete.

VIDEO DE LA ANTRENAMENT

Programul național "Performbaschet - Un pas înainte" reprezintă singurul criteriu de selecţie pentru reprezentativele ţării noastre, indiferent de categoria de vârstă de la juniori. Lunar, federaţia de specialitate organizează, la majoritatea nivelurilor, stagii de pregătire, la final de săptămână, pentru cele mai experiementate sportive, în funcţie de anii de vârstă necesari participării la competiţiile internaţionale în care sunt angrenate echipele tricolore. Sâmbătă şi duminică au avut loc antrenamentele pentru jucătoarele născute în anii 2000-2001, acolo unde echipa Baschet Club Star a fost reperezentată şase jucătoare şi un antrenor. În mare parte, cluburile Olimpia şi BC Star au fost cele care au realizat scheletul lotului din partea de sud a ţării, cele două grupări având, în total, un număr de 19 fete din 25 câte au fost la sala FRB.

Galerie foto Pentru a putea vizualiza câteva imagini de la antrenamentele desfăşurate în cadrul programului "Performbaschet - Un pas înainte" vă rugăm să accesaţi acest link... Cele trei şedinţele de pregătire au avut loc, sâmbătă şi duminică, la Arena de Baschet.

La acest sfârşit de săptămână, jucătoarele de la categoria sub 14 ani din zona Capitalei au avut trei antrenamente, tematica acestora fiind una variată. Sâmbătă de dimineaţă s-a pus accentul pe părţile fundamentale din dribling, seara s-au lucrat pasele, tot ceea ce ţine de acest procedeu, pentru ca, duminică să se treacă la partea de aruncări, atât din apropiere cât şi de la semidistanţă şi distanţă. În toate aceste şedinţe de pregătire s-a urmărit corectarea şi, în mare măsură, dacă s-a putut, eliminarea greşelilor de tehnică. Ruxandra Mihai, Roxana Mihai, Oana Dima, Livia Mariea, Georgiana Ifrim şi Alexandra Marin au fost printre remarcatele tehnicienilor prezenţi la sală şi s-au bucurat de aprecieri pozitive din partea acestora, de fiecare dată când au executat anumite elemente din program.

Lotul feminin sub 14 ani a fost îndrumat de Valentin Bâlă, Liliana Ciobanu şi de Cristina Măcărescu, aceştia fiind coordonaţi de Svetlana Drăguşin, antrenor federal. Cei patru tehnicieni s-au ocupat de toate jucătoarele prezente în sală şi au acordat atenţie fiecăreia în parte. Sportivele au fost urmărite, din tribună, şi de alţi oficiali din cadrul federaţiei de specialitate din ţara noastră, aceştia fiind impresionaţi de calităţile fetelor şi de talia, combativitatea, tehnica şi dorinţa de afirmare a junioarelor. Următoarea convocare din cadrul programului naţional Performbaschet va avea loc în luna noiembrie, fiind foarte posibil ca, în vacanţa de iarnă, să se treacă la un stagiu de pregătire centralizat, însă acest ultim detaliu nu este decât la faza de proiect, urmând să se mai discute cu cei care răspund de program.

La începutul anului 2013, echipa Baschet Club Star a avut zece sportive la grupa sportivelor născute în anii 1999-2000. Detalii aici...

Niciun comentariu: