vineri, 31 mai 2013

UNDER 12. Băieţii debutează în Liga Naţională

Liga începe pe 7 iulie pentru băieţi
Liga Naţională de minibaschet va începe, oficial, pe data de 23 iunie şi se va desfăşura la Târgu Mureş, băieţii urmând să ia startul în această întrecere în ziua de 7 iulie, atunci când va începe perioada dedicată categoriei de vârstă sub 12 ani, sportivi născuţi în 2001-2002 şi mai mici. Echipa Baschet Club Star va evolua, sâmbătă, în cadrul calificărilor pentru Under 12 masculin, urmând să facă parte dintr-o serie în care au mai fost repartizate formaţiile BC Slam, Dan Dacian 2 Bucureşti şi Flame. Jocurile vor avea loc la baza sportivă "Sport Arena" din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti.

Lotul echipei Baschet Club Star a fost definitivat, vineri, şi va avea un număr de 11 jucători la categoria sub 12 ani. Pentru prima fază cea de calificare, vor fi trecuţi pe foaia de arbitraj Petrişor Tănasă, Matei Şohan, Adrian Cheeană, Matei Toader, Alexandru Cişmaşu, Răzvan Minculescu, Georgian Harnagea, Ştefan Dima, David Neacşu, Radu Dună şi David Iancu. Doar doi sportivi ai alb-roşiilor sunt născuţi în anul 2001, David Negrişanu şi Ştefan Dima, în rest tot lotul formaţiei pregătite de Valentin Bâlă se încadrează la 2002-2003. Ultimul antrenament înaintea meciurilor de acces pentru Liga Naţională de minibaschet a fost efectuat vineri după amiază în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 119 din Capitală. Toţi componenţii Baschet Club Star sunt apţi pentru turneul care va avea loc în intervalul 1-2 iunie, la baza sportivă "Sport Arena" din Bucureşti, complex aflat chiar în interiorul Insitutului Politehnic.

Statistică În ultimul meci disputat în cadrul play-off-ului Campionatului Muncipal masculin, echipa Baschet Club Star a trecut, fără probleme, de formaţia CSŞ 3 Steaua Bucureşti. Jucătorii alb-roşii s-au impus cu scorul de 46-20, la capătul unei dispute pe care au controlat-o mereu.

Pentru Liga Naţională de minibaschet masculin şi-au anunţat participarea un număr de 93 de echipe, printre care şi Baschet Club Star. Din Bucureşti vor ajunge la Târgu Mureş cel mai mare număr de cluburi, 24. În faza de calificare, denumită de federaţia de specialitate "Domnul Goe joacă baschet", aceste formaţii au fost împărţite în şase serii a câte patru team-uri fiecare. Obiectivul alb-roşiilor în această competiţie nu a fost stabilit deoarece numărul foarte mare de echipe prezente la start va face, la vremea respectivă, diferenţa între competitoare. Băieţii pregătiţi de Valentin Bâlă mai au şi sezonul viitor şansa să prindă o nouă ediţie a Ligii, acolo unde şansele la o clasare în partea superioară a ierarhiei sunt mai mari decât cele din sezonul în curs, lucru recunoscut şi de conducerea tehnică.

Debutul jucătorilor alb-roşii în faza de calificare a Ligii Naţionale Under 12 masculin se va face în faţa formaţiei Flame. Partida va avea loc, sâmbătă, de la ora 9.00, pe terenul unu de la "Sport Arena". Partidele din etapele a doua şi a treia au fost programate duminică, atunci când echipa Baschet Club Star le va avea ca adversare pe BC Slam şi pe Dan Dacian 2 Bucureşti. Primele două clasate în fiecare din cele şase serii vor evolua în grupa valorică A la Târgu Mureş, restul fiind repartizate în cea de-a doua grupă valorică. Este pentru prima oară în istoria Baschet Club Star când un lot masculin este înscris în cadrul unei întreceri la nivel naţional, indiferent de categoria de vârstă la care acesta participă. Băieţii pregătiţi de Valentin Bâlă vor pleca spre localitatea ardeleană pe data de 7 iulie, de dimineaţă.

Pentru a putea vedea programul complet al fazei de calificare din Bucureşti, pentru Liga Naţională Under 12 masculin, daţi click aici...

Niciun comentariu: