vineri, 18 mai 2012

UNDER 12. Star Şcoala 119 joacă la Champions

Cu primul loc adjudecat în seria semifinală A din cadrul Campionatului Municipal feminin Under 12, echipa Baschet Club Star este calificată în lupta pentru medalii la această competiţie. Duminică, jucătoarele alb-roşii vor evolua, în deplasare, în ultima etapă, a zecea, din penultimul act, adversară urmând a fi formaţia ACS Champions. Fetele pregătite de Valentin Bâlă vor avea o partidă foarte dificilă duminică, în sala liceului "Henri Coandă" din Capitală.

CRONICA MECIULUI TUR: STAR - ACS CHAMPIONS 33-26

Adversara echipei Baschet Club Star Şcoala 119 este una dintre cele mai puternice formaţii din Campionatul Municipal feminin sub 12 ani şi a reuşit multe rezultate excelente în acest sezon, trecând de grupări precum Olimpia, Raptors şi CSM Târgovişte. Fetele pregătite de Valentin Bâlă vor trebui să închidă acţiunile ofensive realizate de Emilia Mihăescu, Maria Coman, Ana Niculescu şi de Mihaela Foae. Mara Moraru a arătat, până acum, în toate confruntările dintre cele două team-uri că poate aduce puncte atât din spaţiul de trei secunde cât şi din afara acestuia, astfel că defensiva alb-roşiilor va avea de muncit pentru a se impune duminică.

Statistică Indiferent de rezultatul acestui meci, cele două echipe vor evolua pentru poziţii diferite în Campionatul Municipal feminin Under 12. Echipa Baschet Club Star Şcoala 119 va merge în Top 6, în timp ce ACS Champions va evolua pentru locurile 7-12 în Bucureşti.

Faţă de partidele precedente, echipa Baschet Club Star Şcoala 119 nu le va putea folosi pe Lavinia Dinu, Denisa Ţurcan şi pe Bianca Ferăstrău. Prezenţa Ioanei Săndulescu este pusă şi ea sub semnul întrebării la această întâlnire, astfel că Roxana şi Ruxandra Mihai, Oana Dima, Alexandra Marin, Georgiana Ifrim, Livia Mariea şi Maria Stratulat vor trebui să le suplinească absenţa colegelor lor. În aceste condiţii se va miza pe Ingrid Paraschiv şi pe Cristina Grigore în disputa de duminică, cu ACS Champions. Pentru a se putea impune, fetele pregătite de Valentin Bâlă vor avea nevoie de o apărare perfectă în primele două sferturi şi de un procentaj foarte bun la aruncările libere şi din acţiune, de la semidistanţă şi distanţă.

În acest sezon, echipa Baschet Club Star a susţinut 28 de meciuri în competiţiile din Bucureşti, la categoria sub 12 ani, sportive născute în anii 2000-2001 şi mai mici. În Campionatul Municipal feminin, fetele pregătite de Valentin Bâlă şi-au adjudecat 15 partide din tot atâtea disputate, în timp ce alte opt victorii au venit în cele opt întâlniri cu caracter amical susţinute în actuala stagiune. Alte trei jocuri fără eşec din "Cupa Artesania" plus încă două jocuri câştigate în presezon au completat parcusul perfect al alb-roşiilor din octombrie 2011 şi până în prezent. Coşghetera acestui team este Roxana Mihai (foto, la minge), cu o medie de aproximativ 15 puncte marcate pe meci, în timp ce Ruxandra Mihai, Alexandra Marin, Oana Dima, Georgiana Ifrim şi Ioana Săndulescu fac parte din formaţia de bază.

Pentru a vedea toate meciurile disputate de lotul feminin sub 12 ani al echipei Baschet Club Star Şcoala 119 în acest sezon competiţional, accesaţi acest link...

Niciun comentariu: