La nici 13 ani împliniţi, echipierele Baschet Club Star au avut în faţă adversare mai mari de vârstă, cu doi şi chiar cu trei ani, însă au reuşit un meci destul de bun. Roxana Agachi (foto, la minge) a prins o zi mai slabă şi nu a înscris decât opt puncte, ratând însă nepermis de câteva ori din spaţiul de trei secunde. Roxana Mihai, cu cele nouă puncte realizate, a fost coşghetera alb-roşiilor, în timp ce Livia Mariea şi-a trecut în cont şase puncte iar Ana Florea doar cinci. În aceste condiţii, adversarele au beneficiat şi de greşelile neforţate din tabăra formaţiei pregătite de Valentin Bâlă, astfel că Vampires au putut să conducă pe final, însă nu a reuşit să se impună. Totuşi, Roxana Mihai ar fi putut închide ea meciul, însă a ratat o posibilă aruncare decisivă care ar fi schimbat scorul final, 34-34.
Istoric Grupa de jucătoare născute în anii 1999-2000 a Baschet Club Star şi-a păstrat invincibilitatea în faţa sportivelor de la Şcoala Americană. În martie 2011, alb-roşiile au câştigat un alt meci cu Vampires, scor 21-18.
Gazdele de la Vampires au început mai bine meciul şi au condus în primele minute. Mult mai atente la recuperare, amfitrioanele au adus puncte importante din spaţiul de trei secunde astfel că, după prima perioadă, adversarele alb-roşiilor au avut 8-3. A urmat un sfert în care ambele grupări au marcat aproape de fiecare dată, realizându-se un parţial de 20-11 pentru echipa Baschet Club Star, team care a şi condus la jumătatea întâlnirii cu scorul de 23-19. Partida s-a echilibrat, din nou, după reluare, Şcoala Americană a revenit şi a trecut în avantaj, 27-26, însă fetele pregătite de Valentin Bâlă au realizat patru puncte fără răspuns în perioada finală şi au părut că pot învinge. Tabela a indicat însă 34-34 cu opt secunde înainte de sirenă, atunci când oaspetele au reuşit o intercepţie prin Roxana Mihai, sportivă care nu a putut însă să marcheze un posibil coş decisiv.
Organizatorii au decis ca să nu se mai dispute prelungiri la jocul de miercuri seara, aşa cum ar fi trebuit, considerând că acest scor a fost unul echitabil, mai ales că a fost vorba despre un meci cu caracter amical. Cele două formaţii se vor întâlni din nou în luna ianuarie 2012, atunci când a fost programată revanşa. În disputa confruntărilor directe dintre cele două grupări, echipa Baschet Club Star a câştigat şase partide din cele opt disputate în ultimii doi ani, aceasta fiind prima întâlnire care se încheie cu un rezultat de egalitate. Cea mai mare diferenţă de scor dintre cele două echipe s-a înregistrat pe 6 februarie 2009, atunci când actualul lot de junioare I, sportive născute în anii 1994 şi 1995, s-au impus la acea dată la o diferenţă destul de mare, de 47 de puncte, scorul fiind de 70-23.
În februarie 2010, echipa Baschet Club Star a câştigat, scor 75-52, într-un alt meci pe care jucătoarele alb-roşii l-au disputat cu Vampires. Detalii aici...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu