Jucătoarele alb-roşii nu au pierdut niciun meci în prima serie preliminară, câştigând în deplasare la ACS Champions şi acasă cu CSS Râmnicu Vâlcea. Etapa trecută, a patra, echipa Baschet Club Star a avut zi liberă, iar succesul grupării din Zăvoi în Capitală a schimbat ierarhia în această grupă. Ioana Miroiu & Co pot reveni în fotoliul de lider după meciul cu ACS Champions, care urmează să se dispute pe data de 27 noiembrie în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103. Dacă se vor impune în această partidă, fetele pregătite de Valerian Netolitzchi vor acumula şase puncte din tot atâtea posibile şi au şansa de a încheia prima fază a Campionatului Naţional feminin Under 18 pe primul loc, ceea ce ar constitui un mare avantaj pentru accederea în grupele de calificare şi la turneul semifinal.
Cronică Echipa Baschet Club Star a învins, la limită, scor 58-56, formaţia Clubului Sportiv Şcolar Râmnicu Vâlcea, după un meci în care oaspetele au avut şansa de a trimite jocul în prelungiri, însă posibila aruncare decisivă a adversarelor a fost ratată.
În meciul dintre ACS Champions şi CSS Râmnicu Vâlcea, scor 74-98, două sportive din lotul oaspetelor au avut peste 20 de puncte marcate. Mădălina Găitănaru a încheiat întâlnirea cu 26 de puncte şi cinci pase decisive, în timp ce Laura Munteanu a avut 23 de puncte, 12 dintre acestea fiind reuşite din spatele liniei de 6,75 metri. Ruxandra Runceanu a fost cea mai bună jucătoare a gazdelor, contribuind cu 19 puncte, nouă recuperări şi şapte pase decisive pentru un indice de eficienţă de 24 de unităţi. Acest lucru nu a fost suficient deoarece Bianca şi Denisa Fota, de la CSS Râmnicu Vâlcea, şi-au împărţit în mod egal 36 de puncte, la care au mai adăugat 12 recuperări, prima reuşind şapte mingi câştigate pe urmărire. Amfitrioanele s-au apropiat la doar trei puncte în ultimul sfert, scor 61-64, însă au căzut, pe final, din punct de vedere fizic şi au primit 24 de puncte în opt minute.
Meciul decisiv pentru primul loc în seria I preliminară va avea loc pe 11 decembrie la Râmnicu Vâlcea, unde se va desfăşura partida dintre Clubul Sportiv Şcolar din localitate şi Baschet Club Star. Jucătoarele alb-roşii pot să rămână lider chiar şi în cazul unui eşec la un singur punct, coroborat cu o victorie în faţa formaţiei ACS Champions, cu o etapă înainte. Potrivit Regulamentului Campionatului Naţional feminin Under 18, toate cele trei grupări din această grupă se vor califica mai departe, alături de CSS Gimnaziul "Alexandru Ceuşianu" Reghin, MC Sport Cluj şi CSS Bega Timişoara, formând o serie de şase teamuri, primele cinci urmând să ajungă în turneul semifinal al competiţiei sportivelor născute în anii 1994 şi 1995.
În prima etapă a Campionatului Naţional feminin Under 18 echipa Baschet Club Star a câştigat meciul cu ACS Champions. Detalii aici...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu