sâmbătă, 3 septembrie 2011

FOTO. Soare în cantonamentul de la Buşteni

După două zile în care vremea nu a fost prea favorabilă, soarele a strălucit, în sfârşit, sâmbătă, la Buşteni, acolo unde echipierii Baschet Club Star se află într-un stagiu de pregătire centralizată. Fetele din lotul sub 13 ani şi jucătorii grupei sub 12 ani se antrenează, începând de pe 1 septembrie şi până pe 10 septembrie, în cunoscuta localitate montană.

GALERIE FOTO: PRIMA ZI
GALERIE FOTO: ZIUA A DOUA

Lavinia Dinu, Roxana Agachi şi Ruxandra Mihai au fost, alături de Eduard Harabagiu şi Bogdan Bănăţeanu, printre primii în antrenamentul de sâmbătă, de dimineaţă. Fetele şi băieţii s-au pregătit, de această dată, separat, formându-se două grupe, pentru a se uşura desfăşurarea exerciţiilor fizice. După aproape două ore de alergare, jucătorii alb-roşii au plecat către Pensiunea "Hanul cu Jar", acolo unde este cazată delegaţia grupării din Capitală. Masa de prânz a fost servită la ora 13.30, după care cei mici au mers la odihnă deoarece, de la ora 16.45 s-a trecut, din nou, la treabă, însă de această dată s-a lucrat la o intensitate mai mare şi s-a trecut de pe plat la pantă, ceea ce a făcut ca fiecare "specială" să fie destul de dificilă.

Info Pentru a vedea ce au lucrat sportivii grupării din Capitală în primele două zile ale cantonamentului montan de la Buşteni, accesaţi acest link.

Antrenamentul de seară a fost cel mai dificil. Seriile de sărituri, broscuţe şi sprinturile pe pantă au făcut parte dintr-o şedinţă de pregătire fizică care a durat aproape două ore şi la care s-a lucrat intens. Lavinia Dinu, Roxana Agachi, Cristina Grigore, Ioana Săndulescu, Ruxandra Mihai şi Livia Mariea au fost cu un pas peste grupa de băieţi, de unde s-au remarcat Eduard Harabagiu, Vlad Dinu şi Bogdan Bănăţeanu. Sportivii de la Baschet Club Star au avut programată cina la ora 19.00, după care fetele şi băieţii s-au relaxat în curtea Pensiunii "Hanul cu Jar", acolo unde s-au organizat, ad-hoc, jocuri inedite de cabană.

Roxana Mihai s-a accidentat uşor înainte de cantonamentul de la Buşteni şi nu a fost folosită, până acum, la şedinţele de pregătire fizică, tocmai pentru ca jucătoarea să fie refăcută la începutul săptămânii viitoare. Lavinia Dinu şi Cristina Grigore au acuzat uşoare dureri la picior, însă cele două echipiere ale Baschet Club Star au dus până la sfârşit antrenamentele programate sâmbătă. Seara, fetele şi băieţii legitimaţi la gruparea din Capitală au primit câteva ore libere, astfel că cei mici s-au distrat aşa cum au ştiut mai bine. Conform conducerii tehnice a alb-roşiilor, duminică vor fi tot trei antrenamente, potrivit planului propus de tehnicienii de la Star.

Pentru a vă putea înscrie în cadrul echipelor de fete şi de băeţi ale Baschet Club Star, accesaţi acest link...

Niciun comentariu: