
GALERIE FOTO: IMAGINI DIN ZIUA A PATRA
Primele două antrenamente nu au fost schimbate şi, conform programului, până la ora prânzului, au avut loc înviorarea şi şedinţa de pregătire fizică, din aer liber, acolo unde Livia Mariea, Ioana Săndulescu şi Lavinia Dinu au arătat că pot fi peste colegele lor. Roxana Mihai a fost recuperată, după o accidentare uşoară, şi a revenit alături de colegele sale, în timp ce Ana Florea s-a acomodat excelent, chiar dacă a venit mai târziu la Buşteni, şi a lucrat de la egal la egal cu Cristina Grigore, Ruxandra Mihai şi Roxana Agachi. Din tabăra băieţilot, Eduard Harabagiu şi Bogdan Bănăţeanu s-au întrecut într-un inedit concurs organizat de conducerea tehnică, în timp ce Andrei Pandele, Riccardo Bercu şi Andrei Paraschiv s-au luptat pentru un loc cât mai bun.
Galerie foto Pentru a vedea poze din antrenamentele anterioare ale alb-roşiilor, desfăşurate în primele trei zile ale cantonamentului montan de la Buşteni, accesaţi acest link.
După pauza de prânz şi după odihnă, a urmat primul antrenament în sală. Şedinţa de pregătire a constat din şapte ateliere a câte doi jucători, fetele şi băieţii de la Baschet Club Star lucrând 90 de minute cu mingea. Eduard Harabagiu s-a întrecut de la egal la egal cu Ruxandra şi Roxana Mihai, Livia Mariea şi cu Ana Florea, în timp ce Roxana Agachi, Cristina Grigore, Ioana Săndulescu şi Lavinia Dinu au evoluat mulţumitor. Andrei Pandele şi Bogdan Bănăţeanu s-au integrat cel mai rapid cerinţelor conducerii tehnice şi s-au descurcat destul de bine. Ziua de luni s-a încheiat cu o alergare uşoară, după masa de seară, componenţii grupării din Capitală bifând patru antrenamente, nu tocmai uşoare, în aproximativ 14 ore.
Programul din zilele următoare cuprinde, în continuare, câte un antrenament în sală, cu mingea, iar ca pregătire fizică, fetele şi băieţii de la Baschet Club Star se vor întrece pe pantele de pe pârtia Kalinderu. Cel mai târziu vineri este programată o excursie la Cascada Urlătoare, pentru ca toţi componenţii grupării din Capitală să aibă şi o zi de pauză. Delegaţia alb-roşiilor va rămâne la Buşteni până pe 10 septembrie, după prânz, dată la care sportivii vor reveni în Bucureşti. După începerea şcolii vor fi anunţate şi orele şedinţelor tehnico-tactice care vor avea loc în cadrul sălii de educaţie fizică şi sport a Şcolii Generale 119 "Vasile Voiculescu".
Pentru a vedea locul în care este cazată la Buşteni delegaţia echipei Baschet Club Star, accesaţi acest link...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu