marți, 14 iunie 2011

ANIVERSARE. La mulţi ani, Ana!

Chiar dacă are numai 12 ani visează să ajungă o jucătoare profesionistă şi să fie cunoscută în ţară. Spune că actuala sa echipă, Baschet Club Star, este tot ceea ce şi-a dorit până acum şi vrea să cucerească, în viitor, o medalie cât mai strălucitoare alături de colegele sale. Ana Florea (foto), una dintre cele mai sufletiste echipiere ale alb-roşiilor, îşi serbează, marţi, ziua de naştere şi este fericită că o poate face alături de coechipiere şi antrenori.

Ana Florea a început pregătirea în luna octombrie a anului trecut şi a fost printre puţinele jucătoare de la Under 12 feminin care a fost prezentă în sală la toate antrenamentele. "Am dorit mereu să se facă o grupă şi pentru categoria mea de vârstă. Sora mea, Elena, a fost un timp la Baschet Club Star şi eu nu puteam să evoluez în echipa ei deoarece eram prea mică. Acum suntem 12 fete de aceeaşi vârstă şi ne înţelegem foarte bine", spune sărbătorita despre formaţia pregătită de Valentin Bâlă. Ana evoluează cu numărul 8 pe tricou şi nu are, cel puţin deocamdată, un model în baschetul de performanţă, preferând să muncească destul de mult.

Profil Născută pe 14 iunie 1999, Ana Florea evoluează pe postul de extremă şi are un record personal de 15 puncte marcate. Jucătoarea a început sportul de performanţă la Baschet Club Star.

Alături de colegele sale, Ana Florea se pregăteşte pentru Liga Naţională de Minibaschet de la Braşov, competiţie care va avea loc în perioada 3-9 iulie. Jucătoarea este de părere că Baschet Club Star poate fi una din formaţiile surpriză la Under 12 feminin. "Poate că multă lume nu o să creadă că suntem o echipă bună şi acest lucru ar putea fi un mic avantaj pentru noi deoarece ştim cât de mult am muncit ca să ajungem atât de departe", a mai adăugat extrema alb-roşiilor. Chiar dacă este folosită mai mult sau mai puţin într-un meci, Ana este tipul de sportiv care vorbeşte doar pe teren şi în care merită să ai încredere deoarece va încerca să dea maximum de randament în fiecare întâlnire, indiferent de importanţa acesteia.

Chiar dacă nu va avea timp să-şi serbeze ziua de naştere ca în alţi ani, marţi seară echipa Baschet Club Star având programat un antrenament, Ana Florea a ales să fie alături de colegele şi prietenele sale din lotul Under 12 feminin şi să se pregătească pentru partidele care vor urma în perioada premergătoare Ligii Naţionale de Minibaschet de la Braşov. Conducerea grupării din Capitală şi fetele din lot îi urează micuţei baschetbaliste multă sănătate, fericire, îndeplinirea tuturor dorinţelor, cât mai multe meciuri în echipamentul alb-roşu şi numai zâmbete şi bucurii. La mulţi ani, Ana!

În ultimul meci disputat pentru echipa Baschet Club Star, Ana Florea a marcat zece puncte şi a fost una din coşgheterele alb-roşiilor. Detalii aici...

Niciun comentariu: