Cu o prestație destul de modestă în acest sezon, doar două victorii din 22 posibile, dintre care una a fost omolagată la masa verde, echipa Baschet Club Star nu putea să spere la mai mult. După accidentarea Denisei Fitero, la începutul lunii ianuarie, evoluțiile jucătoarelor alb-roșii au fost din ce în ce mai slabe, Ioana Miroiu & Co nereușind să arate combativitatea din sezonul precedent, astfel că au încheiat întrecerea în zona locurilor 9-10 în România, ratând obiectivul propus la începutul Campionatului Național feminin Under 16, acela de a se califica la turneul final și de a încerca să obțină cel puțin o clasare pe poziția a șaptea, adică aceeași pe care au încheiat în urmă cu doi ani, la Campionatul Național feminin Under 14.
Statistică La ultimul turneu semifinal al Campionatului Național feminin Under 16, echipa Baschet Club Star nu a putut să treacă de CSS Râmnicu Vâlcea și să se califice la turneul final care se va desfășura la Brașov în perioada 30 martie - 3 aprilie.
Cele opt echipe calificate la turneul final al Campionatului Național feminin Under 16 au fost împărține în două serii a câte patru formații fiecare. În prima grupă au fost repartizate, în urma rezultatelor din penultimul act, Phoenix LPS Galați, CSS Sibiu, SCM CSS Universitatea Craiova și CSS Râmnicu Vâlcea, în timp ce CSS Bega Timișoara, MC Sport Cluj, Olimpia București și Sirius Târgu Mureș vor evolua în cea de-a doua grupă. Primele două formații din fiecare serie se vor califica în semifinale și își vor disputa titlul național. Campioană națională en titre, la junioare doi, este Olimpia București, team care a dispus în finală, sezonul trecut, de CSS Bega Timișoara cu scorul de 64-49, în timp ce MC Cluj s-a clasat pe locul trei.
Aflată în formă maximă, cu două victorii din trei posibile în fața rivalelor de la MC Sport Cluj, echipa Phoenix Galați pare, cel puțin teoretic, cu un pas în finală. Jucătoarele pregătite de Mugurel Lepădatu au o serie care le permite calificarea de pe primul loc în semifinale, acolo unde, cel mai probabil, vor întâlni fie pe MC Cluj fie pe CSS Bega Timișoara, favoritele din seria opusă. Nici CSS Sibiu și nici SCM Universitatea Craiova nu au forța să ajungă în finala mare, astfel că, în acest sezon, lupta pentru aur va fi o ”afacere în trei” între formațiile din Galați, Cluj și Timișoara, toate având în componență jucătoare experimentate și care evoluează la loturile naționale.
La această categorie de vârstă, jucătoare născute în anii 1995 și 1996, echipa MC Cluj a luat medalia de aur în urmă cu două sezoane, la Timișoara. Detalii aici..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu