marți, 25 ianuarie 2011

TURNEU. Ultima șansă pentru calificare

Echipele Baschet Club Star și Olimpia București se întâlnesc, miercuri, în sala din Șoseaua Iancului, în ultima partidă directă, dintre cele două formații, în seria a patra de calificare din cadrul Campionatului Național feminin Under 16. Întâlnirea face parte din cadrul ultimului turneu de sală, gazdele asigurându-și prezența în fazele superioare, în timp ce jucătoarele alb-roșii au nevoie de o victorie, pentru a nu sta la mâna rezultatelor din ultimele runde.

În acest sezon competițional, cele două echipe s-au întâlnit de patru ori, toate partidele fiind câștigate de Olimpia. Dacă în primele două meciuri gruparea din Șoseaua Iancului nu a avut probleme și a s-a impus, în ordine, cu 73-48 și 62-41, în următoarele două au fost nevoie de prelungiri pentru desemnarea formației învingătoare. Gruparea din Șoseaua Iancului și-a adjudecat și aceste jocuri, în ultimele secunde ale partidelor, cu scorurile de 73-72, 60-60, după patru sferturi, și 58-55, 45-45, la finalul timpului regulamentar.

Analiză Echipele Baschet Club Star, LAPI Dej, CSS Mediaș și CSS Râmnicu Vâlcea se bat pentru două ultimele locuri care asigură accesul în penultimul act al Campionatului Național feminin Under 16.

Cele două echipe, Olimpia și Baschet Club Star, s-au întâlnit, până acum, de 36 de ori în confruntările directe. Adversarele jucătoarelor alb-roșii și-au trecut în cont 28 de victorii, în timp ce fetele pregătite de Doru Neagu și-au adjudecat opt partide. Cea mai clară diferență de scor dintre cele două grupări s-a înregistrat pe 9 decembrie 2006, atunci când adversarele Ioanei Miroiu & Co s-au impus cu un categoric 127-4, în Campionatul Național feminin Under 14, sezonul 2006-2007, sportive născute în anii 1994 și 1995.

Forța ofensivă a jucătoarelor alb-roșii s-ar putea să nu mai fie aceași ca în ultimele două partide cu Olimpia. Absența Denisei Fitero, care nu va mai evolua până la finele sezonului, din cauza unei accidentă foarte grave, va conta enorm în economia partidei. De la Baschet Club Star vor fi trecute pe foaie doar șapte sportive, în timp ce gruparea din Șoseaua Iancului se prezintă, la acest meci, cu întreg lotul valid. Partida de miercuri după amiază, dintre Olimpia și Baschet Club Star, va începe la ora 17.00.

Denisa Fitero deține recordul echipei Baschet Club Star privind cele mai multe puncte marcate într-un meci. Detalii aici...

Niciun comentariu: