joi, 9 decembrie 2010

DECIZIE. Simona Rădanțu nu mai joacă la Star

Echipa Baschet Club Star a întrerupt, miercuri, colaborarea cu jucătoarea Simona Rădanțu (foto, la minge), pe cale amiabilă, conform deciziei conducerii tehnice a grupării din Capitală. Sportiva a evoluat pentru alb-roșii timp de aproape patru ani și a cucerit, alături de colegele, sale locul cinci pe țară la Campionatul Național feminin Under 15, ediția 2009-2010, cea mai bună performanță internă din istoria clubului.

Chiar dacă jucătoarea nu mai efectuează antrenamente cu echipa Baschet Club Star, Simona Rădanțu face parte din lotul alb-roșiilor până la finalul sezonului, sportiva fiind trecută, încă de la începutul Campionatelor Naționale feminine Under 16, Under 17 și a Diviziei B de senioare, pe listele oficiale ale grupării din Capitală înaintate către federația de specialitate din țara noastră. Conform unor surse din cadrul teamului ACS Champions, Simona ar dori să se transfere la această asociație, însă jucătoarea nu a anunțat încă dacă această decizie va rămâne definitivă.

Info Simona Rădanțu a mai dorit să părăsească echipa Baschet Club Star și în urmă cu aproximativ două luni, însă a revenit asupra deciziei, declarând că nu va părăsi gruparea din Capitală.

Folosită atât ca extremă cât și ca fundaș, Simona Rădanțu a debutat pentru echipa Baschet Club Star pe 14 ianuarie 2007 pentru ca, la numai câteva luni mai târziu, să ajungă până în finala turneului internațional de la Viena, competiție organizată în colaborare du FIBA Europe, acolo unde echipa Baschet Club Star a obținut locul al doilea în Europa, la categoria de vârstă sub 14 ani. Cu un record de 20 de puncte marcate pe meci, echipiera alb-roșiilor a luat parte, alături de colegele sale, la cantonamentul de pregătire de la Sovata, desfășurat în luna august, la Hotel Aluniș.

Inițial, jucătoarea și-a reluat antrenamentele, alături de colegele sale de echipă, la aproape 30 de zile după operația de apendicită de la sfârșitul lunii august, însă nu a putut să evolueze în niciun meci din cadrul Campionatului Național feminin Under 16, din cauză că nu și-a putut da normele de control. Pe listele înaintate de Baschet Club Star la forul de specialitate din țara noastră, Simona Rădanțu figurează ca jucătoare cu drept de joc pentru gruparea din Capitală astfel că, pentru un eventual transfer este necesar, până în iulie 2012, acordul Baschet Club Star.

Conducerea echipei Baschet Club Star îi mulțumește Simonei Rădanțu pentru activitatea depusă în timpul cât a evoluat pentru alb-roșii. Profilul jucătoarei poate fi vizualizat aici...

Niciun comentariu: