joi, 15 iulie 2010

CANTONAMENT. Pregătire fizică la Sovata

Lotul echipei Baschet Club Star se va reuni, oficial, luni, pe 9 august, dată la care va începe pregătirea noului sezon competiţional, 2010-2011. Patru zile mai târziu, pe 10 august, jucătoarele alb-roşii vor pleca 12 zile în cantonament, la Sovata, urmând să fie cazate la "Hotel Aluniş" (foto), în această staţiune. Delegaţia grupării din Capitală va cuprinde toate sportivele din lot, plus conducerea tehnică.

Echipa Baschet Club Star va fi înscrisă în Campionatul Naţional feminin Under 16 şi va avea ca obiectiv clasarea cel puţin pe locul şase la turneul final, grupa valorică A. În urmă cu un an, la Timişoara, jucătoarele alb-roşii au încheiat competiţia rezervată sportivelor născute în anii 1995 şi 1996 pe locul şapte în România. Pentru noul sezon, oficialii alb-roşiilor vor mai face cel puţin două transferuri pentru definitivarea lotului. Perioada oficială pentru legitimări şi înscrieri, la Federaţia Română de Baschet, va cuprinde perioada 1-15 septembrie.

Info În cantonamentul de la Sovata, la "Hotel Aluniş", echipierele Baschet Club Star vor avea parte de piscină, săli de forţă şi de fitness, saună şi tratamanet salin.

Până pe 7 august toate jucătoarele echipei Baschet Club Star vor rămâne în pregătire, excepţie făcând sportivele care pleacă în concediu cu părinţii. După data anunţată mai sus, echipierele formaţiei din Capitală se vor afla în pregătire centralizată şi vor urma un program special de antrenamente. Cantonamentul va avea loc la Sovata, într-un loc în care Ioana Miroiu & Co vor avea la dispoziţie toate elementele necesare pentru a pune la punct detaliile unui sezon dificil. Perioada de acumulare va fi cea mai grea pentru alb-roşii, acestea având de trecut peste zece zile de antrenamente fizice.

În cantonamentul de la Sovata, pregătirea fizică va fi coordonată de Sorin Beltechi, cel care s-a ocupat, în ultima perioadă, de astfel de antrenamente. "Colaborarea cu Soso este un lucru foarte bun pentru noi, ca echipă, şi o vom menţine cât vom putea de mult", a declarat Valentin Bâlă pentru site. Pregătirea fizică va cuprinde câte trei antrenamente pe zi, dintre care două la intensitate maximă, în care nu se va lucra deloc cu mingea. La revenirea în Capitală, pe 22 august, jucătoarele alb-roşii vor reintra în sală, pentru antrenamentele tehnico-tactice specifice.

Pentru alte detalii referitoare la bazele de odihnă şi de tratament din staţiunea Sovata, accesaţi acest link...

Niciun comentariu: