marți, 17 august 2010

CANTONAMENT. Zile grele pentru alb-roşii

Jucătoarele alb-roşii au ajuns la o medie de şapte kilometri de alergare zilnic, plus antrenamentele de forţă şi de recuperare. Stagiul de pregătire centralizată a echipei Baschet Club Star a continuat, marţi, la Sovata, atunci când Ioana Miroiu & Co au dublat aproape tot ceea ce au lucrat în urmă cu 24 de ore. Lotul formaţiei din Capitală va reveni acasă pe 22 august, seara, cu trenul, în jurul orei 22.15.

Toate echipierele Baschet Club Star au recunoscut că antrenamentele devin din ce în ce mai grele, însă sunt conştiente că perioada de acumulare este esenţială. "Este foarte important pentru mine să mă pregătesc cât mai bine pentru noul sezon", a spus Mihaela Nemil, în timp ce Simona Rădanţu completat: "totul este deficil acum, însă fetele ştiu că este foarte important ca noi toate să luăm normele de control pentru a putea evolua la Under 16".

Info În cea de-a şaptea zi de cantonament, echipierele Baschet Club Star au avut de simulat două din cele cinci probe de la normele de control impuse de federaţia de specialitate.

Denisa Fitero a reuşit să fie performera zilei de luni, atunci când a înregistrat cei mai buni timpi la antrenamente. Decarul alb-roşiilor este de părere că aici nu contează cine este lider. "Important este să reuşim să fim o echipă. Recunosc că este greu uneori, dar sper să învăţăm din greşeli". Diana Robu a fost lăudată în ultimele zile de Sorin Beltechi, cel care se ocupă de pregătire. În progres au fost şi Nicoleta Constantinescu şi Iohana Borşan, ultima mai având însă mult de lucrat, mai ales la rezistenţă.

Marţi, jucătoarele alb-roşii au avut programate tot patru antrenamente, trei fizice şi unul de refacere, însă intensitatea acestora a fost mai mare faţă de ziua precedentă. Turele din jurul Lacului Ursu, scăriţele de dimineaţă din zona Hotelului Aluniş şi sprinturile aproape interminabile au umplut o zi călduroasă din care relaxarea la piscină a părut singurul element de relaxare. Spre seară, fetele au programată o plimbare în staţiune.

Duminică, de Sfânta Maria Mare, jucătoarele alb-roşii au avut o zi mai liniştită, în care a fost programat doar un singur antrenament. Detalii aici...

Niciun comentariu: