Chiar dacă Diana Robu şi Simona Rădanţu (foto, la minge) au adus 25 de puncte pentru Baschet Club Star, replica jucătoarelor din Galaţi a fost pe măsură, mai ales în primul şi al treilea sfert al întâlnirii, atunci când amfitrioanele şi-au asigurat un ecart confortabil de 18 puncte, scorul parţial al acestor perioade fiind de 38-20 pentru LPS. Denisa Fitero nu a marcat decât opt puncte, în timp ce Mihaela Dragomir nu a avut un meci bun, aducând doar şapte puncte pentru gruparea din Capitală.
Eşec Baschet Club Star a pierdut, sâmbătă, meciul cu Phoenix Galaţi, scor 32-75. Jucătoarele alb-roşii au cedat fizic după pauză, atunci când echipa pregătită de Mugurel Lepădatu s-a desprins decisiv.
Echipierele Baschet Club Star au încercat să recupereze diferenţa, însă câteva intercepţii importante reuşite de Simona Rădanţu nu au putut fi fructificate de jucătoarele alb-roşii. În aceste condiţii, gazdele şi-au menţinut diferenţa pe tabela de marcaj. Atunci când formaţia din Capitală a început să înscrie şi să se apropie de adversare, sfertul s-a încheiat brusc, deşi tabela a indicat, în acel moment, încă 62 de secunde până la finalul celei de-a treia perioade!
Ultimele zece minute ale meciului au fost foarte echilibrate, jucătoarele echipei Baschet Club Star luptând până la final, indiferent de scorul indicat pe tabelă. LPS Galaţi a câştigat întâlnirea cu scorul de 79-52 şi s-a calificat, alături de Olimpia şi de Phoenix în Top 12. Baschet Club Star a bifat o victorie în serie şi a fost la un pas de o mare surpriză, însă obiectivul grupării din Capitală rămâne unul destul de îndrăzneţ pentru acest sezon: locul 12 în Campionatul Naţional feminin Under 16.
Pentru faza de calificare a Campionatului Naţional feminin Under 16, grupa valorică A, s-au calificat 16 formaţii. Componenţa seriilor o puteţi vedea aici...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu