În perioada 4-6 septembrie a avut loc la Oradea stagiul anual de perfecţionare al antrenorilor, unde au fost prezenţi toţi tehnicienii din ţară, la nivel de copii şi juniori. Invitaţi, din partea federaţiei de specialitate, au fost lectorii FIBA Kay Blumel, antrenor al naţionalei Under 18 a Germaniei, şi Silvano Poropat, unul dintre cei mai buni tehnicieni din Bundesliga.
Kay Blumel a acceptat să vorbească pentru site despre modul de pregătire al echipei Baschet Club Star. "Este foarte important ca jucătoarele să înţeleagă că scopul imediat nu este o medalie, ci perfecţionarea elementelor fundamentale. Dacă vrei să ajungi un sportiv cunoscut în lume trebuie să cunoşti principiile de bază atât în defensivă cât şi în ofensivă şi să ştii când şi cum să le aplici", a fost de părere tehnicianul.
Info La Oradea a avut loc, în paralel cu stagiul antrenorilor, şi turneul final al Campionatului Naţional Under 16, atât la masculin cât şi la feminin.
Chiar dacă Baschet Club Star este o formaţie care nu are talie, Kay Blumel spune că acest lucru poate fi reparat în meciuri. "Este fundamental ca fiecare jucătoare să execute perfect tot ceea ce ţine de defensivă şi să înveţe să-şi marcheze omul direct. La acest curs eu am pus accent şi pe schimbarea atacanţilor în faza de apărare, o rotaţie permanentă, însă nu o recomand la un team fără talie, acolo unde este necesar ca viteza de reacţie să fie determinantă", a mai precizat antrenorul din Germania.
Întrebat care este concepţia sa despre cum se construieşte o echipă de junioare, Kay Blumel a răspuns: "Fiecare antrenor îşi doreşte formula perfectă în lot, să aibă acoperite toate posturile. Însă, uneori, acest lucru nu este posibil iar tehnicienii trebuie să încerce să găseacă orice mijloc posibil pentru a putea echilibra într-un fel lipsa unui sportiv, indiferent de înălţime". Kay Blumel este antrenor de 25 de ani şi a cucerit numeroase trofee în carieră, cu formaţii din toate categoriile de vârstă.
Echipa Baschet Club Star organizează selecţii pentru jucătoare născute în anii 1995 şi 1996. Pentru detalii daţi click aici...
luni, 7 septembrie 2009
KAY BLUMEL: "Scopul imediat nu e medalia!"
Etichete:
echipa,
exclusiv,
selectii,
stagiul national al antrenorilor
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu