Partidele alb-roşiilor au fost disputate |
Performanţa componenţilor echipei Baschet Club Star este cu atât mai mare cu cât, pe durata întregului sezon, gruparea din Capitală a folosit un lot format doar din 14 sportivi. Nicolas Ploieşteanu, Alexandru Cişmaşu, Matei Şohan, Adrian Cheeana, Matei Toader, Fabian Ifrim, Răzvan Minculescu, Georgian Harnagea, Daniel Adam, Eduard Harabagiu, Vlad Bălăşoiu, David Iancu, Denis Păduraru şi Dragoş Toma au fost trecuţi, pe rând, pe foaia de arbitraj. La turneele finale ale Campionatului Municipal masculin şi cel al Ligii Naţionale de Minibaschet de la Craiova au fost folosiţi doar zece jucători alb-roşii. De-a lungul acestui sezon, băieţii pregătiţi de Valentin Bâlă şi de Orlando Butilică au câştigat 16 din cele 28 meciuri disputate. Matei Toader a fost singurul component al BC Star care a fost prezent la toate partidele.
Statistică Cea mai clară victorie din acest sezon a echipei Baschet Club Star a fost succesul din meciul cu formaţia Steaua Magic II Bucureşti, din turul Campionatului Municipal de Minibaschet masculin. Jucătorii alb-roşii au învins, în octombrie 2013, cu scorul de 62-21. Detalii aici.
De-a lungul acestui sezon, evoluţiile componenţilor echipei Baschet Club Star au fost destul de oscilante, însă băieţii pregătiţi de Valentin Bâlă şi de Orlando Butilică s-au echilibrat pe final şi au reuşit surprize plăcute la Liga Naţională de Minibaschet masculin de la Craiova. În Campionatul Municipal de Minibaschet masculin, după ce s-au impus fără probleme în faţa formaţiilor CSŞ 5 Bucureşti, scor 29-24, CS Voluntari, scor 38-11, sau CS Otopeni, scor 37-12, jucătorii alb-roşii au pierdut inexplicabil disputele din retur cu 11-33 cu CSŞ 5 Bucureşti, apoi cu 21-34 în faţa CS Voluntari şi cu 31-32 în faţa CS Otopeni. După ce Vlad Bălăşoiu şi Daniel Adam s-au alăturat alb-roşiilor iar Eduard Harabagiu a revenit în lot, totul s-a schimbat în prestaţia echipei Baschet Club Star, mult mai combativă şi pragmatică.
Turneul final al Ligii Naţionale de Minibaschet masculin de la Craiova, din perioada 6-12 iulie, a început cu o victorie pentru alb-roşii, scor 42-24 cu Laguna 2 Bucureşti. A urmat apoi un insucces în faţa vicecampioanei ţării, CSŞ Sighetul Marmaţiei, scor 17-69, după care victoria cu Galactica Braşov, scor 28-18, a calificat gruparea pregătită de Valentin Bălă şi de Orlando Butilică în Top 16. Băieţii au început mai slab ultimul act, 31-45 cu For You Cluj şi 23-36 cu 4Sports dar l-au încheiat cu un succes superb, scor 34-31, cu CSU Sibiu. În fazele eliminatorii, echipa Baschet Club Star a cedat în faţa formaţiilor Labradors Târgu Mureş şi CSŞ 4 Bucureşti, însă băieţii şi-au revenit în ultima zi când au câştigat cu scorul de 20-13 în faţa gazdelor de la Lions. La finalul competiţiei, alb-roşii au încheiat pe locul 15.
Pentru a putea vedea toate rezultatele înregistrate de echipele Baschet Club Star în acest sezon, accesaţi acest link...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu