sâmbătă, 13 iulie 2013

UNDER 12. Star - Dan Dacian IV Bucureşti 28-15

Învingătoarea a fost decisă pe final
În ultimul meci pe care l-a disputat la turneul final al Ligii Naţionale de Minibaschet masculin, echipa Baschet Club Star a câştigat, sâmbătă, scor 28-15, partida cu formaţia Dan Dacian IV Bucureşti. Întâlnirea a contat pentru locurile 69-70 în ţară din 107 de grupări înscrise în competiţia organizată la Târgu Mureş în perioada 6-13 iulie. Răzvan Minculescu şi David Iancu au fost principalii artizani ai celui de-al şaselea succes al alb-roşiilor din nouă jocuri.

VEDEŢI AICI GALERIA FOTO

Meciul dintre echipele Baschet Club Star şi Dan Dacian IV Bucureşti a fost destul de echilibrat în prima sa parte, dominat chiar de adversari până la pauza mare.Ştefan Dima şi David Negrişanu nu au putut să se ridice, la debutul partidei, la nivelor oponenţilor, chiar dacă, după zece minute, tabela a indicat egalitate la cinci. A urmat un interval în care băieţii pregătiţi de Valentin Bâlă au evoluat foarte slab, lucru care s-a văzut şi pe foaia de arbitraj, acolo unde alb-roşii au avut de recuperat o posesie la jumătatea întâlnirii, scor 9-11. După reluare, David Iancu a început să recupereze totul sub panouri, Răzvan Minculescu a devenit principalul marcator al echipei Baschet Club Star iar Matei Toader şi David Negrişanu au început să muncească în defensivă, acolo unde avea, de altfel, să se decidă învingătoarea disputei de sâmbătă de dimineaţă.

Statistică Într-un meci decisiv pentru calificarea în finala pentru poziţiile 69-70, echipa Baschet Club Star a trecut, vineri după amiază, de formaţia Miandra II Buzău, la capătul unei partide destul de echilibrate în primele două sferturi ale sale. Detalii puteţi citi aici...

Jucătorii alb-roşii au impus un alt ritm partidei cu formaţia Dan Dacian IV Bucureşti, din sfertul al treilea. Cu doar patru puncte primite în zece minute însă şi cu multe ratări din poziţii favorabile, componenţii echipei Baschet Club Star au realizat un parţial de 9-4, echivalentul a 18-15 după 30 de minute de la primul angajament. Ultima perioadă a fost una perfectă pentru băieţii pregătiţi de Valentin Bâlă, aceştia trecându-şi în cont un parţial de 10-0 şi câştigând meciul cu scorul de 28-15. În urma acestui succes, echipa Baschet Club Star a încheiat Liga Naţională Under 12 masculin pe locul 69, din 107 grupări înscrise, bilanţul stabilit de Ştefan Dima şi de colegii săi la Târgu Mureş fiind de şase victorii şi trei înfrângeri, unul pozitiv dacă ţinem cont de faptul că doar doi sportivi au fost născuţi în anul 2001.

Răzvan Minculescu şi-a trecut în cont 12 puncte în partida de sâmbătă, cu formaţia Dan Dacian IV Bucureşti, Matei Toader a terminat cu cinci puncte în timp ce David Iancu şi Ştefan Dima au bifat opt puncte împărţite în mod egal, la care mai adăugăm încă un coş din acţiune şi unul de la linia de pedeapsă realizate de David Negrişanu. Sâmbătă seara, în jurul orei 20.00, delegaţia echipei Baschet Club Star a revenit acasă, după o călătorie de aproape şase ore şi jumătate cu autocarul, de la Târgu Mureş la Bucureşti. Lotul alb-roşiilor a fost compus din 12 jucători la Liga Naţională sub 12 ani, aceştia fiind Dragoş Toma, Alexandru Cişmaşu, Matei Şohan, Adrian Cheeana, Matei Toader, Fabian Ifrim, Răzvan Minculescu, Georgian Harnagea, Ştefan Dima, Radu Dună, David Iancu şi David Negrişanu.

Într-un alt meci disputat de jucătorii alb-roşii la Târgu Mureş, aceştia au pierdut, la limită, întâlnirea cu formaţia EKO Sighet III. Detalii aici...

Niciun comentariu: