luni, 3 iunie 2013

UNDER 12. O victorie în calificările pentru Ligă

Ploaia a mutat meciurile în sală
Un singur succes din trei posibile a bifat echipa Baschet Club Star în seriile de calificare pentru turneul final al Ligii Naţionale de minibaschet, competiţie care va avea loc la Târgu Mureş în perioada 7-14 iulie. Jucătorii alb-roşii au câştigat meciul cu Flame, scor 32-12, şi au cedat disputele cu puternicele formaţii BC Slam, scor 11-75, şi Dan Dan Dacian 2 Bucureşti, scor 14-41. În urma acestor rezultate, băieţii pregătiţi de Valentin Bâlă vor evolua, cel mai probabil, în grupa valorică B, la ultimul act de la categoria sub 12 ani.

Meciurile de calificare pentru Liga Naţională de minibaschet, la masculin, au avut loc, sâmbătă şi duminică, pe terenurile special amenajate în aer liber de la baza "Sport Arena", complex aflat în interiorul Institutului Politehnic Bucureşti. La start s-au înscris 24 de formaţii din Capitală, acestea fiind împărţite în şase serii a câte 24 de grupări. Alături de BC Slam, Dan Dacian 2 şi de Flame, echipa Baschet Club Star a încercat să reuşească un rezultat-surpriză însă a fost mult prea greu în faţa unor team-uri experimentate precum primele două cluburi, doar întâlnirea cu Flame fiind adjudecată de alb-roşii. Cu patru puncte acumulate din şase posibile, băieţii pregătiţi de Valentin Bâlă au terminat pe locul trei în serie, după Slam şi Dan Dacian şi în faţa celor de la Flame. Conform acestei ierarhii, la Liga Naţională de la Târgu Mureş, băieţii pregătiţi de Valentin Bâlă vor face parte, teoretic, din urna a doua valorică.

Galerie foto Pentru a vizualiza imagini din partidele pe care echipa Baschet Club Star le-a disputat duminică, în sala Federaţiei Române de Baschet, accesaţi acest link. Partidele au fost mutate la Arena FRB deoarece afară a plouat torenţial în reuniunea de după amiază.

Meciul dintre echipele Baschet Club Star şi BC Slam, scor 11-75, a fost unul dominat clar de învingători, jucătorii alb-roşii marcând foarte rar în faţa unei formaţii experimentate care are ca obiectiv o medalie la Liga Naţională. Adversarii au câştigat lupta sub panouri şi s-au impus fără probleme într-o partidă în care Răzvan Minculescu, Ştefan Dima şi Matei Toader au avut doar câteva reuşite mai spectaculoase. În reuniunea de duminică după amiaza, ploaia a făcut ca disputele să se mute în sălile Arena de Baschet şi Olimpia, în prima locaţie evoluând şi băieţii pregătiţi de Valentin Bâlă în faţa formaţiei Dan Dacian 2 Bucureşti. După un debut promiţător, Ştefan Dima şi colegii săi au cedat teren şi au pierdut cu 14-41 după un sfert trei dezastruos şi un final care a mai salvat din eşecul conturat în acest joc.

La turneul final al Ligii Naţionale de minibaschet masculin de la Târgu Mureş, delegaţia Baschet Club Star se va caza la "Hotel Everest", o construcţie modernă, cotată la trei stele, cu toate dotările necesare pentru o competiţie de un asemenea nivel. Lotul alb-roşiilor va fi format din 12 sportivi, jucătorii care vor face deplasarea în localitatea ardeleană fiind Petrişor Tănasă, Fabian Ifrim, Matei Şohan, Adrian Cheeană, Matei Toader, Alexandru Cişmaşu, Răzvan Minculescu, Georgian Harnagea, Ştefan Dima, Radu Dună, David Iancu şi David Negrişanu. Plecarea din Capitală se va face în dimineaţa zilei de 6 iulie, sosirea fiind programată pe 14 iulie, în jurul orei 23.30. Conducerea tehnică nu a fixat niciun obiectiv, pentru acest sezon, la ultimul act al Campionatului Naţional Under 12 masculin.

Pentru a afla detalii din prima zi a calificărilor din Capitală la Liga Naţională Under 12, la masculin, accesaţi acest link...

Niciun comentariu: