Conducerea echipei Baschet Club Star
urează tuturor fanilor, jucătorilor şi jucătoarelor, părinţilor şi celor
care au fost sau nu aproape de sportivii alb-roşii în acest sezon competiţional să aibă parte de
Sărbători Pascale Fericite şi să se bucure de Sfânta Zi a Învierii. Fie
ca aceste clipe să aducă în sufletele tuturor linişte, fericire,
înţelegere şi înţelepciune iar noi toţi să ne bucurăm de tot ceea ce
este mai bun şi mai frumos în viaţă de fiecare dată. Meciurile şi antrenamentele au fost lăsate, pentru câteva zile, deoparte şi toată lumea este, în aceste momente, numai alături de cei dragi. Hristos a Înviat!
Paștele creștin are o durată de 40 de zile, cuprinse între sărbătoarea
Învierii Domnului (prima duminică de Paști) și sărbătoarea Înălțării
Domnului, care se celebrează la 40 de zile de la Înviere, într-o zi de
joi. Primele trei din cele 40 de zile pascale sunt zile de mare
sărbătoare. Cel mai răspândit obicei creştin pentru această Sfântă Zi
este vopsirea de ouă roşii, acestea fiind simbolul sărbătorii Învierii
Domnului. După Înviere, fiecare creştin se întoarce cu lumânarea aprinsă
acasă. Lumânarea se pastrează tot timpul anului, aceasta aprinzându-se
ori de câte ori se abate vreo nenorocire asupra familiei. Sportivii grupării din Capitală au primit liber pentru câteva zile şi îşi petrec această sărbătoare alături de
cei dragi, în familie, aşa cum este normal într-o perioadă în care liniştea, pacea şi bucuria sunt prezente peste tot în casele oamenilor.
Calendar Sărbătoarea
Învierii Domnului este cel mai important praznic al Creştinătăţii de peste an.
Credincioşii merg, la miezul nopţii, la biserică, pentru a celebra cum
se cuvine acest lucru. Detalii aici...
Potrivit Scripturii Creştine, la trei zile după ce a murit
crucificat, Iisus a înviat. Creştinii sărbătoresc Învierea Domnului în
ziua de Paşti sau Duminica Paştelui. Săptămâna dinaintea Paştelui se
numeşte Săptămâna Mare. Elemente cum ar fi sosirea iepuraşului de Paşti
sau căutarea ouălor colorate sunt obiceiuri asociate acestui praznic şi
sunt sărbătorite chiar şi de oamenii necreştini. Anul acesta, Paştele
este serbat pe 5 mai. Oficialii alb-roşiilor ţin să mulţumească pe această cale fetelor de la grupa sub 14 ani care a reuşit calificarea la turneele finale ale Campionatului Naţional feminin Under 13 şi în competiţia junioarelor trei pe Capitală plus o prezenţă la penultimul act al întrecerii rezervată sportivelor născute în anii 1999-2000. Jucătoarele alb-roşii sunt, în acest sezon, în primele 12 echipe din ţară.
După câteva zile liniştite petrecute alături de familie, jucătoarele
echipelor Under 13 şi Under 14 ale Baschet Club Star îşi vor relua
antrenamentele începând de luni seară, atunci când sportivele născute în
anii 1999 şi 2000 şi chiar şi mai mici de vârstă vor reveni la
pregătire în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103. Băieţii de la grupa sub 14 ani vor reintra în sală în aceeaşi zi, conform prezentat la începutul sezonului. Potrivit conducerii tehnice a alb-roşiilor, de
miercuri, programul loturilor masculine va fi cel normal iar fetele de la Under 12 vor reintra şi ele la antrenamente. Preşedintele Baschet Club Star, Marin Marian, a ţinut să
transmită tuturor echipierilor grupării din Capitală toate urările de
bine sportivilor şi familiilor acestora pentru tot ce au realizat în
acest sezon competiţional 2012-2013.
Federaţia Română de Baschet a transmis tuturor cluburilor din ţară urări de bine cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Detalii aici...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu