Într-un meci în care s-a consemnat doar o singură dată egalitatea și fiecare formație a condus cel puțin o singură dată pe tabela de marcaj, echipa Baschet Club Star a învins, vineri seară, scor 58-44, pe Clubul Sportiv Școlar Bacău. Partida a contat pentru prima etapă a turneului de sală al seriei I din cadrul Campionatului Național feminin Under 17 și s-a desfășurat în sala Școlii 103 din Capitală. În celălalt meci din grupă, Phoenix Galați nu a avut probleme cu ACS Champions, scor 71-17.
Jucătoarele alb-roșii au început foarte bine meciul cu CSS Bacău și au condus cu scorul de 15-6, cu patru minute înainte de încheierea primei perioade. După zece minute, diferența dintre cele două grupări s-a micșorat, însă jucătoarele alb-roșii au avut patru puncte în față, 19-15. Diana Robu a evoluat excelent în acest meci, terminând partida cu o double double, 12 puncte, 11 recuperări, la care a mai adăugat și opt intercepții. Pivotul gazdelor și-a făcut datoria în spațiul de trei secunde, astfel că echipa Baschet Club Star a condus la pauza mare cu scorul de 34-23, Ioana Miroiu & Co găsind soluții în ambele faze.
Turneu Meciurile care au loc, în acest weekend, în seria I din cadrul Campionatului Național feminin Under 17 au deschis, oficial, anul 2011 pentru jucătoarele alb-roșii.
După reluare, gazdele au controlat meciul și au avut, în minutul 28, un avans de 19 puncte pe tabelă, scor 46-27, aceasta fiind și cea mai mare diferență de scor dintre cele două formații. Echipa din Bacău a revenit în joc și a reușit un parțial de 15-2 în șapte minute, astfel că scorul a fost de 48-42 în minutul 35. Ioana Miroiu și Mihaela Nemil au colaborat perfect pe finalul meciului și, împreună cu Diana Robu, au readus liniștea în rândul fanilor grupării din Capitală. Partida s-a încheiat cu scorul de 58-44 pentru formația Baschet Club Star, team care a obținut prima sa victorie în seria I de calificare din cadrul Campionatului Național feminin Under 17.
Sâmbătă, jucătoarele alb-roșii mai au de disputat un nou meci în cadrul seriei I de calificare a competiție rezervată sportivelor născute în anii 1994 și 1995. În afara partidei cu Phoenix Galați, de la Under 17, Ioana Miroiu & Co vor întâlni, dimineață, de la ora 11.00, formația Olimpia București, într-un meci contând pentru prima etapă a returului Campionatului Național feminin Under 16. Cea de-a doua partidă va avea loc în sala de educație fizică și sport a Școlii Generale 103, iar adversarele Baschet Club Star sunt lider în clasament, într-o grupă din care mai face parte și Phoenix Galați.
Pentru a vedea toate rezultatele echipelor Baschet Club Star în acest sezon competițional, accesați acest link...
vineri, 7 ianuarie 2011
VICTORIE. Star a început anul cu o victorie
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu