sâmbătă, 8 ianuarie 2011

UNDER 17. O victorie după două etape

După încheierea primelor două etape din cadrul turneului de sală din București, rezervat categoriei Under 17 feminin, echipa Baschet Club Star se află pe locul al doilea în clasamentul seriei I preliminară, după Phoenix Panibu LPS Galați. Jucătoarele alb-roșii au câștigat vineri, scor 58-44, cu CSS Bacău, însă au pierdut sâmbătă seară, scor 41-53, cu Phoenix. Ioana Miroiu & Co mai au de susținut, duminică, în deplasare, partida cu ACS Champions București.

Meciul dintre Baschet Club Star și Phoenix Galați s-a decis, practic, în primul sfert, atunci când adversarele jucătoarelor alb-roșii au luat un avans de 11 puncte, scor 23-12. Următoarele trei perioade ale întâlnirii au fost foarte echilibrate, ambele formații reușind să-și adjudece câte un sfert, în ultimul consemnându-se egalitatea. Denisa Fitero, cu 11 puncte, și Diana Robu, cu opt, au fost principalele realizatoare din rândul grupării din Capitală, formație care și-a asigurat, după două runde, locul al doilea în clasamentul seriei I din cadrul Campionatului Național feminin Under 17, poziție ce asigură calificarea.

Info Într-un meci în care s-a consemnat doar o singură dată egalitatea și fiecare formație a condus cel puțin o singură dată pe tabela de marcaj, echipa Baschet Club Star a învins, vineri seară, scor 58-44, pe Clubul Sportiv Școlar Bacău.

Fără Iulia Răileanu în lot, echipa din Galați nu a mai avut același randament din partidele anterioare, însă adversarele alb-roșiilor au arătat că, în acest moment, sunt mai bine pregătite decât Ioana Miroiu & Co. Fetele antrenate de Doru Neagu au condus o singură dată în această întâlnire și au fost la un pas să întoarcă rezultatul pe final, atunci când Miruna Lală a ratat o aruncare din spațiul de trei secunde, într-un moment în care adversarele aveau un avans de două puncte pe tabela de marcaj. În celălalt meci din grupă, ACS Champions a pierdut, scor 48-82, disputa cu CSS Bacău.

Duminică va avea loc meciul dintre Baschet Club Star și ACS Champions, ultimul din cadrul seriei I de calificare a Campionatului Național feminin Under 17. Indiferent de rezultatul acestei întâlniri, Phoenix Panibu LPS Galați va rămâne lider în grupă, cu șase puncte din tot atâtea posibile, în timp ce Baschet Club Star își va păstra poziția a doua. CSS Bacău a acumulat patru puncte și se află pe locul al treilea, în timp ce ACS Champions închide clasamentul. După terminarea celor trei turnee de sală, primele trei echipe se vor califica în faza următoare a acestei competiții.

Rezultatele tuturor meciurilor din cadrul Campionatului Național feminin Under 17 pot fi vizualizate aici...

Niciun comentariu: