Jucătoarele echipei Baschet Club Star și-au reluat, de marți, antrenamentele pentru acest sezon competițional. Lotul Under 16 feminin a sosit din cantonamentul de la Târgu Mureș și se pregătește în sala de educație fizică și sport a Școlii Generale 103, în timp ce fetele de la Under 10 și Under 12 sunt și ele gata pentru meciuri, fiind prezente în sala Școlii Generale 119 ”Vasile Voiculescu”. Sportivele alb-roșii vor încheia campionatul în luna iunie.
Toate grupele echipei Baschet Club Star s-au aflat, miercuri, la antrenamente, atât fetele cât și băieții pregătindu-se pentru meciurile care urmează să aibă loc în campionatele organizate de federația de specialitate din țara noastră sau în partidele oficiale din cadrul întâlnirilor din zona Capitalei. Loturile feminine Under 10 și Under 12 au avut o pauză de câteva zile, însă de pe 4 ianuarie au revenit în sala de sport. Băieții de la minibaschet nu și-au prelungit vacanța și au fost prezenți în sala de educație fizică a Școlii Generale 119 ”Vasile Voiculescu”, acolo unde au avut primul antrenament din 2011.
Info Lotul feminin Under 16 a sosit, luni seară, de la Târgu Mureș, acolo unde a avut loc un stagiu de pregătire centralizată, în perioada 27 decembrie 2010 - 3 ianuarie 2011.
La sfârșitul acestei săptămâni va începe, în Capitală, primul turneu al seriei I de calificare la turneul final al Campionatului Național feminin Under 17. Jucătoarele alb-roșii se află în grupă cu Phoenix Paneurogal Galați, CSS Bacău, CSS Botoșani și BC Champions București, primele două grupări urmând să se califice în faza semifinală. Echipa Baschet Club Star va debuta în această întrecere vineri seară, de la ora 20.00, în sala de educație fizică a Școlii 103, atunci când fetele antrenate de Doru Neagu vor întâlni formația Clubului Sportiv Școlar din Bacău. Turneul se va încheia duminică.
Sâmbătă, tot în sala de educație fizică și sport a Școlii Generale 103, va avea loc meciul dintre echipele Baschet Club Star și Olimpia București. Partida va începe la ora 11.00 și va conta pentru prima etapă a returului seriei a patra a Campionatului Național feminin Under 16, grupă din care mai face parte și Phoenix Galați. Jucătoarele alb-roșii au o singură victorie, din șase posibile, și se află pe ultimul loc în clasament, însă un posibil succes cu Olimpia le-ar asigura, matematic, calificarea pentru turneul final al competiției rezervată junioarelor doi. Liderul Olimpia și formația Phoenix Panibu Galați și-au asigurat prezența în această fază a întrecerii.
Diana Robu a fost desemnată ”Jucătoarea Anului 2010” pentru echipa Baschet Club Star. Detalii aici...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu