Se afișează postările cu eticheta apendicita. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta apendicita. Afișați toate postările

marți, 24 august 2010

OPERAŢIE. Simona Rădanţu se simte bine

Simona Rădanţu (foto, la minge) a fost operată, marţi, de apendicită, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni din Capitală. Intervenţia chirurgicală a durat aproximativ 45 de minute, iar jucătoarea echipei Baschet Club Star a fost transferată într-o rezervă post-operatorie. Fundaşul alb-roşiilor va fi externat cel mai târziu vineri, iar recuperarea o va putea începe în maximum două săptămâni, astfel că, dacă nu vor exista complicaţii, revenirea pe parchet ar urma să se facă în jurul datei de 14 septembrie.

Jucătoarea a vorbit cu colegele sale la câteva minute după ce a ieşit din operaţie, chiar dacă jucătoarele echipei Baschet Club Star se aflau în antrenament. Simona Rădanţu le-a spus fetelor că doreşte să revină cât mai repede şi să fie alături de ele la pregătire şi la meciuri. "Mă doare îngrozitor operaţia, însă gândul că voi fi iar pe teren parcă mă face să nu simt această durere", a explicat fundaşul alb-roşiilor. Deşi este la spital, Simona s-a interesat de ceea ce au lucrat echipierele grupării din Capitală la antrenamente, considerând că "aşa este corect, chiar dacă nu sunt acolo".

Info Timp de aproape 15 zile, Simona Rădanţu va fi scutită de la efort, după această perioadă de repaus urmând recuperarea.


După Nicoleta Constantinescu, Simona Rădanţu este a doua jucătoare din lotul echipei Baschet Club Star care se operează de apendicită. Ambele echipiere ale grupării din Capitală au suferit intervenţiile chirurgicale la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni. Conform primelor previziuni, Simona ar putea reveni la antrenamente în prima jumătate a lunii septembrie, după ce va efectua perioadele de refacere şi de recuperare, necesare şi obligatorii în astfel de cazuri.

Din cauza durerilor, Simona Rădanţu a plecat din cantonamentul echipei Baschet Club Star cu o zi mai devreme, tocmai pentru a se evita eventualele complicaţii ale apendicelui. Luni dimineaţă a fost programată pentru operaţie, însă intervenţia chirurgicală a fost amânată 24 de ore mai târziu. Echipiera alb-roşiilor a trecut cu bine de prima vizită medicală şi aşteaptă să fie externată, lucru care se va întâmpla, cel mai târziu, vineri. "Abia aştept să ajung acasă şi să vin iar la antrenamente", a spus Simona.

Jucătoarele alb-roşii au făcut cunoştiinţă, luni seara, cu noul tehnician al grupării din Capitală, Doru Neagu. Detalii aici...

luni, 23 august 2010

INFO. Simona Rădanţu se va opera

După ce a părăsit cantonamentul de la Sovata din cauza unor dureri abdominale, Simona Rădanţu (foto) a fost internată, luni, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni din Capitală. Sportiva se va opera de apendicită, intervenţia chirurgicală urmând să aibă loc în cursul zilei de marţi. Jucătoarea va fi externată până cel mai târziu vineri. Perioada de convalescenţă va dura aproximativ două săptămâni, după care sporiva va putea să înceapă refacerea.

Simona Rădanţu a plecat din cantonamentul echipei Baschet Club Star cu o zi mai devreme, tocmai pentru a se evita eventualele complicaţii ale apendicelui. Luni dimineaţă a fost programată pentru operaţie, însă intervenţia chirurgicală a fost amânată 24 de ore mai târziu. "Medicul care mă va opera a practicat şi dânsul baschetul aşa că am discutat şi despre acest sport şi despre intervenţia chirurgicală", a explicat Simona Rădanţu pentru site.

Generalităţi Conform studiilor medicale, opt persoane din 100 fac apendicită. Apendicectomia apare, în general, la persoanale cuprinse cu vârste între 10 şi 30 de ani.

Timp de aproape 15 zile, sportiva va fi scutită de la efort, după această perioadă de repaus urmând recuperarea. Teoretic, Simona Rădanţu va începe antrenamentele în jurul datei de 20 septembrie, astfel că echipiera Baschet Club Star va fi aptă de joc la primul meci din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16, însă va pierde turneul final al junioarelor doi, grupa valorică B, de la Alba Iulia, din perioada 3-5 septembrie. Există însă posibilitatea ca Simona să vină la ultimul act al Under 16, alături de colege, dacă va primi acceptul medicilor şi nu vor exista probleme post-operatorii.

Simona Rădanţu nu este singura jucătoare din lotul alb-roşiilor care va lipsi în următoarele trei săptămâni. Nici Mihaela Dragomir nu va putea evolua la Campionatul Naţional feminin Under 16, sportiva fiind în recuperare după o lovitură suferită la ligamentul intern al rotulei de la piciorul stâng. Din câte se pare, ambele sportive vor reveni pe parchet în jurul datei de 20 septembrie, cu aproape 14 zile înainte de prima etapă a Campionatului Naţional feminin Under 16, atunci când va începe noul sezon.

Lotul echipei Baschet Club Star a revenit, duminică seară, din perioada de pregătire centralizată de la Sovata. Cantonamentul a avut loc în perioada 10-22 august la Hotel Aluniş. Detalii aici...