miercuri, 3 septembrie 2014

PREGĂTIRE. Antrenamente la nivel internaţional

Fetele au lucrat cu "Dr. Dish"
Conducerea echipei BC Star Pro Basketball Academy a achiziţionat, în premieră pentru România, o maşină pentru antrenamente individuale şi nu numai pentru aruncări şi pe dar şi pentru pase. Celebrul aparat "Dr. Dish" nu mai poate fi admirat doar pe internet de jucătoarele alb-roşii. Mai mult, fetele pregătite de Valentin Bâlă şi coordonate de Igor Georgiev au şi testat acest sistem şi au fost încântate de acesta, unul deosebit de performant şi de util pentru orice grupare din ţară sau din străinătate.

PUTEŢI VEDEA AICI VIDEO

Antrenamentul de marţi seara a fost unul de nivel internaţional pentru componentele echipei BC Star Pro Basketball Academy. Jucătoarele grupării din Capitală au efectuat o şedinţă de aruncări şi au avut la dispoziţie un aparat care este folosit de marile formaţii din NBA, Euroligă dar şi de foarte multe team-uri de peste Ocean, indiferent de categorie. Loturile feminine de Under 14 şi de Under 16 ale alb-roşiilor au bifat trei ore intense în care fiecare sportivă a putut să-şi dea seama cam care este nivelul de pregătre din afara ţării, acolo unde se pune foarte mare accent pe individualizare şi pe tehnică. Celebra maşină "Dr. Dish" a fost achiziţiobată, în premieră, de Pro Basketball Academy la un preţ ce depăşeşte uşor bugetul pe un sezon al două cluburi de juniori cunoscute din România.

Video Cu o oră înainte de debutul antrenamentului de marţi seară, fetele pregătite de Valentin Bâlă au venit la sala de forţă, acolo unde au efectuat pregătirea fizică alături de Costin Sărdescu. Detalii aici...

După ce luni au avut zi liberă, câteva ore mai târziu, componentele echipei BC Star Pro Basketball Academy au fost prezente, de dimineaţă, la stadionul de atletism din cadrul Complexuui Naţional "Lia Manoliu". Diana Şuşnea, Maria Lăcău şi Oana Dima au fost printre remarcatele lui Costin Sărdescu, cel care se ocupă cu pregătirea fizică a alb-roşiilor. Lavinia Dinu şi Maria Stratulat s-au alăturat şi ele lotului şi vor continua programul alături de colegele lor. Alexandra Barbu a impresionat tehnicienii grupării din Capitală iar Ilinca Păun, Denisa Ţurcan şi Ana Stănescu au avut un plus în faţa colegelor lor. Ruxandra Mihai şi Alexandra Ghiţă nu au fost prezente la antrenament, cea de-a doua având o uşoară accidentare la gleznă. Nici Cristina Grigore, cu apofizită, şi nici Sarah Dumitrescu nu au ajuns la teren.

Seara, tehnicienii echipei Baschet Club Star au avut prezenţă aproape completă şi au putut să le vadă la lucru pe majoritatea componentelor grupării din Capitală. Antrenamentul a trecut destul de rapid deoarece achiziţioarea aparatului "Dr. Dish" le-a făcut pe fetele pregătite de Valentin Bâlă să fie foarte atente la tot ceea ce li s-a transmis. După câteva ore destul de extenunante, junioarele de la Star au plecat spre case. Antrenmentul de seară a avut loc la Universutatea Lumina din Capitală iar miercuri va fi doar o singură şedinţă de pregătire fizică, de dimineaţă. Din punct de vedere medical, aproape tot lotul ete valid şi gata pentru debutului noului sezon competiţional atât la categoria Under 14 feminin cât şi la Under 16, ambele fiind la nivel naţional, şi băieţii de la U 14 la municipal.

Pentru a putea vizualiza o galerie foto de la antrenamentul echipei BC Star Pro Basketball Academy, accesaţi acest link...

Niciun comentariu: