luni, 8 iulie 2013

UNDER 12. Debut cu victorie, 41-16 cu Baller II

Alb-roşii au înscris şi de sub panou
Echipa Baschet Club Star a debutat, luni dimineaţă, cu o victorie, scor 41-16, cu formaţia Baller II Bucureşti, la turneul final al Ligii Naţionale Under 12 masculin, grupa valorică B, întrecere care are loc la Târgu Mureş. Jucătorii alb-roşii au condus pe toată durata întâlnirii şi au realizat un succes meritat la final. Într-un alt meci din seria preliminară G, "U" Mobitelco IV Cluj s-a impus în faţa CSŞ 2 Târgovişte cu scorul de 34-21 în timp ce ACS Champions a avut rundă liberă. În reuniunea de seară, Star va întâlni pe "U" Mobitelco.

VEDEŢI AICI GALERIA FOTO

Jucătorii alb-roşii au început destul de bine meciul de luni de dimineaţă cu formaţia Baller II Bucureşti şi au condus cu 6-0 după trei minute, atunci când Georgian Harnagea a finalizat de sub panou o acţiune individuală plus alte două aruncări libere iar Ştefan Dima a înscris de la semidistanţă. După zece minute, băieţii pregătiţi de Valentin Bâlă au avut 13-4 pe tabelă. Sfertul al doilea a fost unul mai ehilibrat, în care am consemnat un parţial de 6-4 al adversarilor, echivalentul a 17-10 la pauza mare. În partea a doua, componenţii echipei Baschet Club Star s-au distanţat la un maximum posibil de 27 de puncte, cea mai mare diferenţă dintre cele două grupări, însă am înregistrat 41-16 la capătul disputei cu Baller II Bucureşti, astfel că Ştefan Dima şi colegii săi au obţinut primele puncte în seria preliminară G.

Galerie foto Deschiderea oficială a turneului final din cadrul Ligii Naţionale de Minibaschet masculin a avut loc duminică seara, în centrul municipiului Târgu Mureş, acolo unde au participat şi jucătorii alb-roşii. Pentru a vedea imagini de la inaugurare, accesaţi acest link...

Georgian Harnagea a realizat un meci foarte bun şi le-a dat încredere colegilor săi în debutul întâlnirii, atunci când jucătorul alb-roşiilor şi-a trecut în cont cinci din cele şapte puncte din această partidă. Ştefan Dima a încheiat cu 14 puncte şi patru intercepţii, în timp ce Răzvan Minculescu a bifat şi el tot şapte puncte. David Negrişanu a realizat cinci puncte iar Matei Şohan, Matei Toader, David Iancu şi Radu Dună au contribuit fiecare cu câte un coş din acţiune. Formaţia de bază a echipei Baschet Club Star a fost compusă, luni de dimineaţă, din Ştefan Dima, Răzvan Minculescu, David Negrişanu, David Iancu şi din Georgian Harnagea. Au mai evoluat, în ultima perioadă, Matei Toader, Matei Şohan, Radu Dună şi Dragoş Toma, toţi contribuind la primul succes la turneul final al Ligii Naţionale Under 12.

Echipa Baschet Club Star evoluează în grupa valorică B la turneul final al Ligii Naţionale de Minibaschet feminin deoarece jucătorii alb-roşii au terminat pe poziţia a treia seria de calificare de la nivelul Capitalei, loc care o aduce în disputa poziţiilor 49-105 la Târgu Mureş. Chiar şi aşa, conducerea tehnică a decis ca lotul să fie rulat total în majoritatea meciurilor din această competiţie, tocmai pentru ca sportivii să capete experienţă. De remarcat că doar doi baschetbalişti, David Negrişanu şi Ştefan Dima, sunt născuţi în anul 2001, restul intrând la categoria 2002-2003, ceea ce înseamnă că echipa Baschet Club Star va avea continuitate şi la ediţia viitoare a Ligii, cea din vara anului 2014, atunci când se preconizează o calificare în primele 20 de formaţii din România.

Pentru a putea vedea o galerie foto de la deschiderea oficială a Ligii Naţionale de Minibaschet masculin, daţi click aici...

Niciun comentariu: