Federaţia de specialitate din ţara noastră a publicat, pe site-ul de profil, localităţile care vor organiza turneele de sală din seriile de calificare contând pentru Campionatul Naţional feminin Under 14. În grupa a treia, acolo unde au fost repartizate echipele LPS Galaţi, CSŞ Sfântu Gheorghe, CSŞ Constanţa şi Baschet Club Star, această fază a competiţiei se va desfăşura la Bucureşti, în organizarea grupării alb-roşii. Partidele vor avea loc în perioada 29-31 martie în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103.
VEDEŢI AICI PROGRAMUL
După primele cinci etape desfăşurate în seria a treia de calificare pentru fazele semifinale ale Campionatului Naţional feminin Under 14, echipa Baschet Club Star conduce în clasamentul cu grupei cu cinci meciuri câştigate din tot atâtea disputate, echivalentul a zece puncte. Pe locul al doilea se află CSŞ Sfântu Gheorghe, formaţie care a realizat trei victorii şi două înfrângeri şi un total de opt puncte. LPS Galaţi, cu două partide adjudecate şi trei pierdute având şapte puncte, ocupă poziţia a treia în timp ce CSŞ 1 Constanţa, fără niciun succes şi cu doar cinci puncte trecute în cont, închide ierarhia seriei. Potrivit Regulamentului competiţiei, primele trei grupări acced în penultimul act al întrecerii, fază programată să aibă loc în intervalul 26-28 aprilie, într-o localitate care va fi stabilită ulterior de FRB.
Info Pentru a putea vedea toate clasamentele şi rezultatele din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 14 puteţi accesa acest link. Faza de calificare a competiţiei se va încheia pe data de 30 martie.
Cu cinci victorii trecute în cont, jucătoarele alb-roşii şi-au asigurat, matematic, prezenţa în faza semifinală, indiferent de rezultatele care se vor înregistra în ultima etapă, a şasea, din seria a treia de calificare. Fetele pregătite de Valentin Bâlă urmează să întâlnească, pe 17 martie, pe teren propriu, formaţia CSŞ Sfântu Gheorghe, un nou succes al grupării din Capitală asigurând accesul bucureştencelor în penultimul act al Campionatului Naţional feminin Under 14 de pe primul loc din această grupă, fără a socoti scorurile finale ale întâlnirilor ce vor avea loc la turneul de sală din perioada 29-31 martie. Formaţiile CSŞ Sfântu Gheorghe şi LPS Galaţi mai au nevoie de un meci câştigat pentru a-şi asigura un loc în semifinale, acolo unde vor fi prezente cele mai bune 12 team-uri din ţară.
Din restul seriilor de calificare contând pentru Campionatul Naţional feminin Under 14 echipele CSU Cuadripol Braşov, ACS Champions Bucureşti şi LPS Arad, toate numai cu victorii în această fază a întrecerii, şi-au asigurat prezenţa în penultimul act, acolo unde vor mai ajunge, cel mai probabil, alte patru formaţii: CSŞ Bega Timişoara, KSE Târgu Secuiesc, CSŞ Târgovişte şi CSŞ Ploieşti. Ultimele două grupări care vor evolua la turneul semifinal vor fi cunoscute abia după disputarea turneului de sală din intervalul 29-31 martie. După ce, în urmă cu două sezoane, componentele Baschet Club Star s-au clasat pe locul 25 în ţară şi după saltul de 15 poziţii din ediţia precedentă, când au terminat pe locul zece, în actuala stagiune a junioarelor trei, jucătoarele alb-roşii ca obiectiv unul din primele opt locuri.
În ultima etapă din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 14, echipa Baschet Club Star a învins, formaţia LPS Galaţi. Detalii aici...
marți, 12 martie 2013
UNDER 14. Turneul de sală va fi la Bucureşti
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu