sâmbătă, 2 martie 2013

UNDER 12. Alb-roşiile au trecut de Champions

Cele 14 puncte marcate de Lavinia Dinu la care s-au adăugat alte 12 venite pe mâna Amaliei Cranta au făcut diferenţa, sâmbătă seară, în partida dintre echipele ACS Champions şi Baschet Club Star, scor 28-41. Jucătoarele alb-roşii îşi menţin, astfel, seria de partide consecutive fără înfrângere în deplasare, în acest sezon, în grupa valorică B din cadrul Campionatului Municipal feminin sub 12 ani. Pentru oaspete au debutat Daria Chiper şi Ana Stratulat, ambele sportive având cel puţin două sferturi petrecute pe parchet în acest meci.

Echipa Baschet Club Star a ajuns la opt victorii din nouă posibile în acest sezon, în cadrul Campionatului Municipal feminin sub 12 ani. În urma acestui succes, fetele pregătite de Ioana Topîrceanu se vor lupta pentru supremaţia celei de-a doua grupe valorice în disputele din Capitală, această fază a competiţiei  urmând să înceapă la mijlocul lunii martie. De la debutul acestei stagiuni, jucătoarele alb-roşii au trecut de formaţiile Sport Club, Viitorul, ACS Champions, de trei ori, 4Sports, Clubul Sportiv Şcolar 6 Bucureşti şi de Vilis, singurul pas greşit fiind făcut chiar pe teren propriu, în faţa celor de la Raptors. Mai mult, lotul alb-roşiilor s-a completat în ultima perioadă şi la categoria de vârstă rezervată sportivelor născute în anii 2001 şi mai mici, Ioana Topîrceanu având acum la dispoziţie 14 jucătoare.

Statistică Prima confruntare directă, din acest sezon, dintre echipele Baschet Club Star şi ACS Champions, a avut loc în decembrie 2012 şi a fost adjudecată de jucătoarele alb-roşii cu scorul de 60-21, după un meci controlat de învingătoare. Cronica acelui meci o puteţi citiţi aici.

Cu două debutante în formaţia de bază, Daria Chiper şi Ana Stratulat, echipa Baschet Club Star a început destul de bine meciul de sâmbătă seară cu ACS Champions. Maria Topîrceanu a dominat spaţiul de trei secunde iar Ingrid Paraschiv a punctat pe contraatac, tabela indicând 9-4 pentru oaspete, la capătul primei perioade. Lavinia Dinu şi Amalia Cranta s-au înţeles perfect în sfertul al doilea, interval adjudecat de alb-roşii cu 17-13, echivalentul a 26-17 la jumătatea întâlnirii. După pauză, Ioana Topîrceanu a decis să odihnească titularele şi să folosească trei dintre sportivele cu mai puţină experienţă, tocmai pentru a le acorda minute şi încredere pentru disputele din viitor. Ecartul dintre cele două grupări a continuat să se mărească şi a ajuns până la 31-22 după 30 de minute.

Fetele pregătite de Ioana Topîrceanu nu au cedat ritmul impus şi au evoluat foarte bine până la finalul partidei cu ACS Champions, pe care şi-au adjudecat-o cu scorul de 41-28. Lavinia Dinu a realizat 14 puncte iar Amalia Cranta 12 în timp ce Ingrid Paraschiv a încheiat meciul cu şase puncte. Maria Topîrceanu a avut cinci puncte în contul său iar Maria Stratulat a bifat două coşuri din acţiune. Chiar dacă nu au putut finaliza nicio acţiune, Bianca Butilică, Raluca Luca, Ana Stratulat, Daria Chiper şi Monica Ciobanu au arătat că lotul sub 12 ani al echipei Baschet Club Star este pe o pantă ascendentă, pregătirea pentru Liga Naţională fiind abia la început şi cu foarte multe sportive noi şi fără o experienţă vastă. Sezonul trecut, Baschet Club Star a fost medaliată cu aur pe Bucureşti şi cu argint pe tară.

Pentru a putea vedea toate rezultatele Baschet Club Star, click aici...

Niciun comentariu: