Echipa sub 12 ani a Baschet Club Star a bifat o nouă victorie în cadrul Campionatului Municipal masculin, categoria de vârstă rezervată sportivilor născuţi în anii 2001-2002 şi mai mici. Băieţii pregătiţi de Valentin Bâlă au învins, sâmbătă, acasă, scor 35-16, formaţia Dinamo II CSŞ 6 Bucureşti. Eduard Harabagiu (foto, la minge) şi-a trecut în cont 15 puncte, cu unul mai puţin decât au marcat toţi adversarii alb-roşiilor în această dispută. De la amfitrioni s-au mai remarcat David Iancu şi Ştefan Dima, ambii cu câte şase puncte fiecare trecute în cont.
Partida dintre echipele Baschet Club Star şi Dinamo II CSŞ 6 Bucureşti a contat pentru etapa a patra a Campionatului Municipal masculin sub 12 ani din prima serie de calificare. Din aceeaşi grupă mai fac parte formaţiile Baller, Playball şi Artesania, grupări pe care Eduard Harabagiu şi colegii săi le-au întâlnit în etapele precedente din tur. În afară de eşecul cu Baller, jucătorii alb-roşii au trecut de toate adversarele repartizate în această serie. După patru etape disputate, băieţii pregătiţi de Valentin Bâlă sunt pe locul al doilea, după Baller, însă la un singur punct în spatele liderului şi în faţa celor de la Playball şi de la Dinamo II CSŞ 6. În perioada 16-17 februarie este programată etapa a cincea, însă Baschet Club Star nu va evolua, având zi liberă. Următorul meci va fi pe 23-24 februarie, în deplasare, cu Playball.
Statistică În prima etapă a Campionatului Municipal masculin sub 12 ani, echipa Baschet Club Star a învins, pe propriul teren, după un meci foarte disputat, formaţia Playball, scor 24-22. Detalii citiţi aici...
Gazdele au început perfect meciul cu Dinamo II CSŞ 6 Bucureşti şi s-au distanţat rapid la 4-0 pe tabela de marcaj, după două reuşite spectaculoase venite pe mâna lui Eduard Harabagiu. Acelaţi jucător a pasat decisiv pentru David Iancu, ultimul punctând din spaţiul de trei secunde pentru scorul de 14-6, la capătul primului sfert. Cea de-a doua perioadă a fost una deosebit de echilibrată, nicio grupare nereuşind să-şi impună ritmul, consemnând un parţial de 4-4, echivalentul a 18-10 pentru amfitrioni la pauza mare. După reluare, având o defensivă mai exactă şi cu mai multe faze finalizate, componenţii Baschet Club Star au mai adăugat alte cinci puncte avantajului de până atunci, scorul devenind 23-10 în minutul 30. Finalul nu a schimbat prea multe în economia partidei, scorul final fiind de 35-16 pentru BC Star.
Eduard Harabagiu a fost cel mai bun jucător de pe teren, cu 15 puncte marcate, fundaşul alb-roşiilor înscriind un coş superb de la aproape şapte metri, finalizare care a făcut deliciul tribunelor. David Iancu şi Ştefan Dima şi-au împărţit, în mod egal, 12 puncte, primul fiind într-o evidentă creştere de formă în ultima perioadă. Răzvan Minculescu a bifat patru puncte, Georgian Harnagea a încheiat meciul cu două puncte marcate în timp ce David Negrişanu a reuşit şi el un coş din acţiune. Matei Şohan şi Georgian Harnagea şi-au ajutat colegii de fiecare dată iar Petrişor Tănasă şi Matei Toader s-au remarcat prin determinare şi combativitate. Luni, băieţii pregătiţi de Valentin Bâlă au zi de pauză, componenţii Baschet Club Star urmând să revină în sală, pentru antrenamente, începând de marţi după amiaza.
Într-un alt meci disputat de componenţii Baschet Club Star în Campionatul Muncipal masculin sub 12 ani, jucătorii alb-roşii au câştigat cu echipa Artesania. Detalii aici...
luni, 11 februarie 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu