sâmbătă, 23 februarie 2013

MASCULIN. Dublu eşec cu formaţia Playball

Jucătorii alb-roşii au pierdut, sâmbătă, dubla confruntare cu formaţia Playball, ambele întâlniri fiind programate în deplasare. Lotul masculin sub 12 ani a cedat, scor 33-43, disputa din cadrul etapei a şasea din Campionatul Municipal, categoria sportivilor născuţi în anii 2001-2002 şi mai mici, în timp ce juniorii trei au clacat la doar un singur punct diferenţă, 26-27, în faţa aceleiaşi grupări, într-un meci din runda a şasea pe Capitală, însă în seria a doua valorică a competiţiei.

VEDEŢI REZULTATUL DIN TUR

Lotul sub 12 ani masculin a avut o cădere inexplicabilă în sfertul al doilea în meciul cu formaţia Playball, perioadă în care s-a înregistrat un parţial de 22-2 pentru adversari, aceştia reuşind să se impună graţie ecartului consemnat înainte de pauza mare a întâlnirii, atunci când tabela a indicat 30-10 pentru amfitrioni. După reluare, Eduard Harabagiu, David Iancu, Ştefan Dima, David Negrişanu şi Răzvan Minculescu au încercat să se apropie însă jucătorii alb-roşii nu au putut decât să reducă din diferenţă. Cu Georgian Harnagea încă nerefăcut după o accidentare, lucru care s-a văzut în evoluţia sportivului, la care s-au adăugat alte numeroase ratări din partea a doua a disputei, Baschet Club Star nu s-a putut impune şi a pierdut cu 33-43 jocul din cadrul etapei a şasea a Campionatului Municipal masculin.

Statistică La juniori trei, echipa Baschet Club Star a învins, pe teren propriu, formaţia Playball, într-o întâlnire care a avut loc în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103 din Capitală. Detalii citiţi aici.

Întâlnirea dintre echipele de juniori trei ale formaţiilor Playball şi Baschet Club Star a fost una deosebit de disputată, gazdele reuşind să se impună, la mare luptă, pe final. Jucătorii alb-roşii au avut în Antonio Tote principalul realizator în această întâlnire, în timp ce Eduard Dincescu şi Florin Chelariu au înscris foarte puţine puncte din spaţiul de trei secunde, lucru care i-a costat pe oaspeţi. Vlad Dinu nu a mai realizat o partidă foarte bună, evoluţia căpitanului lotului masculin Under 14 fiind una mai puţin fastă sâmbătă. După ce s-au aflat în avantaj la pauza mare, 11-9, băieţii pregătiţi de Liliana Uşurelu au cedat, treptat, ritmul şi nu au mai putut să întoarcă, pe final, rezultatul de pe tabela de marcaj, acolo unde amfitrionii au bifat primul succes în faţa Baschet Club Star, scor 27-26, la categoria sub 14 ani.

În urma acestor rezultate, echipele Baschet Club Star se află pe locul al treilea atât la Under 12 cât şi la juniori trei. Lotul masculin sub 12 ani a acumulat opt puncte în prima serie a Campionatului Municipal de minibaschet, aflându-se în spatele formaţiilor Baller şi Playball, însă peste Artesania şi Dinamo II CSŞ 6 Bucureşti. Actuala poziţie nu le asigură însă băieţilor pregătiţi de Valentin Bâlă un loc la turneul semifinal al întrecerii, acolo unde ajung primele două grupări din fiecare serie. La juniori trei, echipa Baschet Club Star a rămas pe treapta a treia, chiar dacă a cedat în faţa celor de la Playball, jucătorii alb-roşii fiind avantajaţi de succesul de pe teren propriu, scor 37-32, în faţa aceluiaşi team, astfel că Vald Dinu & Co profită acum de coşaverajul direct în cazul egalităţii perfecte la puncte.

Pentru a putea vedea toate rezultatele înregistrate, în acest sezon, de echipele Baschet Club Star, accesaţi acest link...

Niciun comentariu: