Etapa a cincea din cadrul Campionatului Municipal feminin de junioare trei ar fi trebuit să le aducă faţă în faţă pe sportivele de la Baschet Club Star şi pe cele de la Olimpia 2 Bucureşti. Gazdele au fost prezente în sală, au început încălzirea, şi au constatat că adversarele au avut doar patru sportive prezente, duminică, în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103. În aceste condiţii, potrivit regulamentului, oficialii întâlnirii au decis ca meciul să fie omologat cu scorul de 20-0 în favoarea alb-roşiilor.
Tehnicienii celor două grupări au decis, în aceste condiţii, ca jucătoarele echipelor Baschet Club Star şi Olimpia 2 Bucureşti să dispute un meci cu un caracter de verificare, partida din etapa a cincea a Campionatului Municipal de junioare trei fiind câştigată de gazde cu scorul de 20-0, aşa cum prevede regulamentul în situaţia în care o formaţie nu are minimum cinci componente pentru a intra pe teren. Totuşi, potrivit noilor reglemetări, adversarele alb-roşiilor ar fi avut nevoie de cel puţin opt baschetbaliste pentru a evita forfait-ul, lucru care nu a fost posibil. După cinci runde disputate în acest sezon, Ruxandra Mihai şi colegele sale se află pe locul al treilea în clasament, cu nouă puncte acumulate, la egalitate cu Olimpia 1 Bucureşti, şi la doar un singur punct în spatele liderului ACS Champions.
Info Într-un meci desfăşurat în cadrul Campionatului Muncipal de junioare doi, echipa Baschet Club Star a învins. cu o zi înainte de partida cu Olimpia 2 Bucureşti, formaţia CSŞ 4 cu 43-18, în deplasare.
Cu doar patru sportive sosite la sală plus o "achiziţie" ad-hoc, oaspetele nu au putut face faţă ritmului impus de jucătoarele alb-roşii. În partida amicală nu s-a ţinut cont de scor, toate componentele echipei Baschet Club Star bifând acelaşi număr de minute în această întâlnire. Gazdele au rulat întreg lotul şi au încercat să pună la punct problemele din faza ofensivă în timp ce Olimpia 2 Bucureşti nu va mai avea parte, din păcate, de posibilitatea de a se califica la turneul final deoarece a acumulat două neprezentări în cadrul Campionatului Municipal feminin de junioare trei. Gruparea din Şoseaua Iancului va continua însă parcursul din cadrul competiţiei din Capitală, dacă va găsi posibilitatea să o facă, în condiţiile în care va putea prezenta cel puţin opt sportive cu drept de joc la un meci, cum prevede regulamentul.
Cele patru victorii din cinci posibile aduc echipa Baschet Club Star şi mai aproape de participarea la turneul final. În cadrul fazei de calificare a Campionatului Municipal de junioare trei participă opt formaţii, acestea urmând să joace după sistemul "fiecare cu fiecare, tur-retur". Până acum, jucătoarele alb-roşii se află în grafic şi mai au nevoie doar de trei partide adjudecate pentru a-şi asigura, matematic, un loc la ultimul act, acolo unde fetele pregătite de Valentin Bâlă şi de Liliana Uşurelu şi-au propus să ajungă. Etapa viitoare, a şasea, programează un adevărat derby, Baschet Club Star având de disputat meciul cu ACS Champions, în deplasare, în perioada 19-20 ianuarie 2013. În intervalul sărbătorilor de Crăciun şi de Noul An dar şi în vacanţă nu vor fi meciuri, conform calendarului competiţional.
Pentru a putea vedea toate rezultatele şi clasamentul Campionatului Municipal feminin de junioare trei, accesaţi acest link...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu