Cea de-a doua fază a Campionatului Naţional feminin sub 13 ani, cea de calificare, este programată să se desfăşoare sub forma a trei turnee de sală, primul dintre acesta fiind planificat în perioada 21-23 decembrie. Echipa Baschet Club Star a fost repartizată în seria a şasea, alături de formaţiile Clubului Sportiv Şcolar Ploieşti, Phoenix Constanţa şi Basket Game Kanada Alexandria. Meciurile din intervalul mai sus menţionat vor avea loc în localitatea prahoveană, după cum informează site-ul federaţiei de specilitate din ţara noastră.
În prima etapă a Campionatului Naţional feminin Under 13, jucătoarele alb-roşii le vor avea de înfruntat, sâmbătă, pe sportivele de la Phoenix Constanţa, grupare creditată cu prima şansă la calificarea din seria a şasea. Fetele pregătite de Valentin Bâlă şi de Liliana Uşurelu au avut prestaţii excelente în ultima perioadă şi au şansa de a se impune în faţa formaţiei de pe Litoral, dacă Roxana Mihai şi colegele sale vor evolua aşa cum au făcut-o în ultima perioadă în competiţia rezervată junioarelor trei atât la nivel municipal cât şi în cel municipal. În cazul unei victorii, indiferent de diferenţa de scor, şansele jucătoarelor alb-roşii de a spera la o prezenţă în turneul semifinal ar creşte considerabil. În celălalt meci al rundei se întâlnesc gazdele de la CSŞ Ploieşti şi Basket Game Kanada Alexandra.
Statistică Pentru a putea vedea o analiză completă a seriei a şasea de calificare din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 13, acolo unde au fost repartizate jucătoarele alb-roşii, accesaţi acest link...
Reuniunea de sâmbătă va continua, după amiaza, atunci când sunt programate partidele din etapa a doua a seriei a şasea de calificare din competiţia rezervată sportivelor născute în anii 2000-2001 şi mai mici. Jucătoarele alb-roşii vor disputa un alt meci dificil, urmând să se afle faţă în faţă cu amfitrioanele de la CSŞ Ploieşti. Cele două grupări s-au mai întâlnit, în urmă cu două sezoane, la Liga Naţională Under 12, acolo unde fetele pregătite de Valentin Bâlă şi de Liliana Uşurelu s-au impus atunci cu scorul de 33-21, după ce au fost conduse în prima parte a unei întâlniri foarte disputate. Formaţiile Phoenix Constanţa şi Basket Game Kanada Alexandria vor încheia prima zi a unui turneu care va aduna patru dispute pe data de 22 decembrie, ultimele două fiind lăsate pentru 23 decembrie.
În etapa a treia, duminică dimineaţă, echipa Baschet Club Star va primi replica formaţiei Basket Game Kanada Alexandria, grupare pe care jucătoarele alb-roşii au mai întâlnit-o de două ori în presezon şi de tot atâtea ori în prima fază a Campionatului Naţional feminin Under 14. Toate cele patru dispute au fost adjudecate de fetele pregătite de Valentin Bâlă, cea mai echilibrată partidă având un avantaj de 17 puncte în favoarea bucureştencelor, scor 30-13. Turneul se va încheia cu meciul dintre CSŞ Ploieşti şi Phoenix Constanţa, aceasta fiind, de altfel, ultima întâlnire oficială pe acest an din seria în care au fost repartizate Roxana Mihai şi colegele sale. Următorul turneu de sală din cadrul grupei a şasea de calificare va avea loc în intervalul 8-10 februarie, cel mai probabil în Capitală.
Pentru a vedea componenţa tuturor seriilor Campionatului Naţional feminin Under 13, accesaţi acest link...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu