VEDEŢI AICI GALERIA FOTO
Formula de start a alb-roşiilor le-a inclus pe Amalia Cranta, Ingrid Paraschiv, Lavinia Dinu, Monica Ciobanu şi pe Maria Stratulat. Cele cinci jucătoare au intrat destul de bine în meci, însă ratările din situaţii nepermise au făcut ca diferenţa, după prima perioadă, să fie una minimă în favoarea componentelor echipei Baschet Club Star, tabela indicând 8-4 în minutul zece. Monica Ciobanu şi Maria Topîrceanu au apărut pe parchet în sfertul al doilea iar situaţia s-a schimbat din acest moment, oaspetele punctând pentru un parţial de 22-6, echivalentul a 30-10 la pauza mare. Lavinia Dinu a evoluat excelent în această parte a întâlnirii, fiind responsabilă cu pasele decisive şi cu recuperările de sub cele două panouri, împărţind mingi perfecte la finalizare pentru Amalia Cranta, Maria Topîrceanu şi pentru Maria Stratulat.
Rezultat În urmă cu o săptămână, echipa Baschet Club Star a pierdut, scor 12-36, meciul disputat pe teren propriu în compania formaţiei Raptors. Jucătoarele alb-roşii au reuşit să conducă doar la început.
După pauză, meciul dintre ACS Champions şi Baschet Club Star s-a echilibrat, amfitrioanele reuşind să stopeze majoritatea atacurilor jucătoarelor alb-roşii. Această situaţie a fost una de scurtă durată deoarece, pe rând, Amalia Cranta, Lavinia Dinu şi Maria Topîrceanu au înscris patru coşuri consecutive care le-au distanţat pe fetele pregătite de Ioana Topîrceanu la 38-15 înainte de ultima perioadă. Finalul a aparţinut oaspetelor, care au finalizat aproape din orice poziţie, cele 22 de puncte reuşite în acest interval fiind grăitoare. De partea cealaltă, adversarele au replicat doar cu trei coşuri din spaţiul de trei secunde, astfel că tabela a consemnat avantajul maxim al acestei întâlniri abia în minutul 40, atunci când Ingrid Paraschiv a închis scorul la 60-21 pentru Baschet Club Star.
În urma acestui rezultat, jucătoarele alb-roşii au bifat a doua victorie stagională, din trei partide disputate, acest succes fiind al doilea consecutiv în deplasare pentru învingătoare. Până la întâlnirea cu ACS Champions, fetele pregătite de Ioana Topîrceanu aveau un total de 50 de puncte marcate, astfel că, doar într-un singur meci, Amalia Cranta, Lavinia Dinu, Maria Topîrceanu, Maria Stratulat şi Ingrid Paraschiv au înscris cu zece puncte mai mult decât au făcut-o în primele două dispute din acest sezon. Defensiva a limitat cât se poate de mult diferenţa dintre cele două grupări, componentele Baschet Club Star realizând, cel puţin de această dată, un joc perfect. La recuperare, Lavinia Dinu şi Maria Topîrceanu au dominat spaţiul de trei secunde, lucru care s-a cunoscut şi în stabilirea învingătoarei.
În primul meci disputat în acest sezon competiţional, echipa Baschet Club Star a învins, în deplasare, formaţia 4Sports. Detalii aici...

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu