Chiar dacă nu a fost cotată printre favoritele seriei a doua preliminare, echipa Baschet Club Star a acumulat două victorii din tot atâtea posibile în cadrul Campionatului Municipal masculin sub 12 ani. Duminică seară, jucătorii alb-roşii s-au impus pe terenul formaţiei Artesania cu scorul de 52-23, la capătul unei întâlniri pe care au dominat-o încă din primul minut. Răzvan Minculescu şi Eduard Harabagiu au marcat împreună 30 de puncte, cu şapte mai multe decât totalul realizat de adversarii lor în acest meci din etapa a doua.
Întâlnirea dintre echipele Artesania şi Baschet Club Star a început perfect pentru formaţia oaspete, care a înscris rapid de trei ori şi a primit doar un singur coş. Mai mult, Eduard Harabagiu şi David Iancu au colaborat perfect, acolo unde ultimul a beneficiat de pasele căpitanului alb-roşiilor. Răzvan Minculescu şi Georgian Harnagea s-au înţeles şi ei foarte bine, astfel că, după zece minute, tabela a indicat 20-6 pentru băieţii pregătiţi de Valentin Bâlă. Gazdele şi-au revenit în sfertul al doilea, atunci când au fost mai combative în acest interval, însă Ştefan Dima şi-a trecut în cont cinci puncte care au făcut ca, după 20 de minute, să consemnăm scorul de 25-11 pentru Baschet Club Star. În acest joc au debutat la vizitatori Radu Dună şi Alexandru Andrei, ambii născuţi în anul 2002, ultimul marcând din acţiune.
Galerie foto Pentru a putea vedea câteva imagini din timpul meciului dintre echipele Baschet Club Star şi Artesania, întâlnire care a avut loc duminică, la sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 308, click aici...
După reluare, echipa formată din Eduard Harabagiu, David Iancu, Răzvan Minculescu, Georgian Harnagea şi din Ştefan Dima a continuat să impună ritmul şi să se distanţeze faţă de adversari, chiar dacă alb-roşii au prezentat un lot format, în mare parte, din sportivi născuţi în anul 2002, doar David Negrişanu şi Ştefan Dima având 11 ani împliniţi. În sfertul al treilea am consemnat un parţial de 21-2 în favoarea componenţilor Baschet Club Star, ceea ce a echivalat cu 46-13 pe tabela de marcaj, după 30 de minute. În ultima perioadă au evoluat toţi băieţii pregătiţi de Valentin Bâlă iar scorul s-a oprit la 52-23 pentru oaspeţi, aceştia realizând, până acum, un parcurs perfect în clasamentul grupei a doua de calificare din cadrul Campionatului Municipal masculin sub 12 ani, neavând însă un obiectiv la finele sezonului.
Răzvan Minculescu a fost coşgheterul echipei Baschet Club Star în meciul cu Artesania, decarul alb-roşiilot având 16 puncte marcate. Eduard Harabagiu a fost la un singur coş distanţă de colegul său, cu 14 puncte marcate, în timp ce David Iancu şi Ştefan Dima şi-au împărţit, în mod egal, alte 20 de puncte. David Negrişanu a înscris un singur coş din acţiune, însă nu a evoluat la fel de bine cum o făcuse la debut iar Georgian Harnagea a dus greul în defensivă, mai ales în sfertul al doilea. După două etape, băieţii pregătiţi de Valentin Bâlă au acumulat patru puncte din tot atâtea posibile şi aşteaptă acum să înceapă meciurile dificile, primul adversar de acest fel urmând să apară chiar de runda viitoare, atunci când Baschet Club Star va întâlni pe Comets, într-o partidă care ar trebui să aibă loc la Şcoala 103.
În prima etapă a Campionatului Municipal masculin sub 12 ani, echipa Baschet Club Star a trecut de formaţia Vilis Bucureşti. Detalii aici...
luni, 29 octombrie 2012
UNDER 12. Baschet Club Star a învins Artesania
Etichete:
baschet club star,
campionat municipal bucuresti,
cronica,
masculin,
under 12
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu