vineri, 19 octombrie 2012

MUNICIPAL. Debut la feminin dar şi la masculin

Sezonul competiţional 2012-2013 al Campionatului Municipal va debuta, sâmbătă, cu partide la toate categoriile de vârstă. Echipele Baschet Club Star vor intra în competiţia rezervată junioarelor trei, acolo unde fetele pregătite de Valentin Bâlă şi de Liliana Uşurelu tintesc finala întrecerii, dar şi la masculin, la Under 12. Băieţii participă la meciuri cu lotul majoritar format din jucători născuţi în anii 2002 şi 2003, chiar dacă disputele au eligibilitate pentru anii 2001-2002. În această săptămână grupa Under 14 masculin nu va avea programată nicio întâlnire.

La feminin echipa Baschet Club Star porneşte ca una dintre favoritele la disputarea finalei Campionatului Municipal de junioare trei, acolo unde s-au mai înscris alte şapte formaţii pentru actuala ediţie. Prima etapă le va aduce jucătoarelor alb-roşii un adversar despre care nu se cunosc foarte multe lucruri la această categorie de vârstă, cea a sportivelor născute în anii 1999-2000.  Fetele pregătite de Valentin Bâlă şi de Liliana Uşurelu vor evolua, sâmbătă, în deplasare, împotriva Clubului Sportiv Şcolar 4 Bucureşti. Meciul va începe la ora 13.30 şi se va desfăşura în sala de educaţie fizică a Şcolii 54. Rezultatele directe din ultima perioadă le dau ca favorite pe componentele Baschet Club Star, însă surorile Ruxandra şi Roxana Mihai nu vor fi trecute pe foaia de joc, iar Oana Dima este incertă.

Info Lotul feminin Under 13 a început deja meciurile din campionat. În primele patru etape, jucătoarele alb-roşii au câştigat trei partide şi au acumulat şapte puncte din opt posibile. Şi aici fetele pregătite de Valentin Bâlă şi de Liliana Uşurelu au întâlnit pe CSŞ 4. Detalii aici...

În competiţia rezervată băieţilor, echipa Baschet Club Star va debuta tot sâmbătă în cadrul Campionatului Municipal Under 12, sportivi născuţi în anii 2001-2002. Cu toate acestea, alb-roşii vor alinia un lot format în majoritate din jucători cu un an mai mici de vârstă. Eduard Harabagiu, Răzvan Minculescu, Georgian Harnagea, Cristian Cristinici, Adrian Cheeană, David Iancu şi Matei Toader au mai evoluat şi în sezonul precedent. Aceştia vor face joncţiunea cu Ştefan Dima şi cu David Negrişanu la care se vor mai adăuga încă doi componenţi. În prima etapă, Baschet Club Star va primi, în deplasare, replica formaţiei Vilis Bucureşti, jocul urmând să aibă loc tot în sala de educaţiei fizică şi sport, sâmbătă, de la ora 14.00. Lotul masculin Under 14 al alb-roşiilor va începe sezonul pe 28 octombrie, cu Champions.

În ceea ce priveşte partida fetelor, echipa Baschet Club Star porneşte cu prima şansă la victorie, chiar dacă CSŞ 4 se anunţă a fi o formaţie destul de incomodă, mai ales şi detorită faptului că are avantajul terenului propriu. La Under 12 masculin, Eduard Harabagiu, Ştefan Dima şi colegii lor vor avea în faţă o grupare mai experimentată la această categorie de vârstă, Vilis părând să aibă un uşor avantaj în disputa de sâmbătă. Fazdele de calificare şi cele preliminare se vor disputa până în martie 2013, după care vor începe turneele semifinale şi cele finale în competiţia din Capitală. la junioare trei, Ruxandra Mihai & Co au ca obiectiv finala, în timp ce băieţii de la Under 12 vizează o calificare în penultimul act. Grupa de Under 14 masculin este în faţa celui mai greu sezon posibil la această categorie.

Una dintre jucătoarele de bază ale echipei Baschet Club Star a marcat 51 de puncte într-un singur meci. Detalii aici...

Niciun comentariu: