marți, 25 septembrie 2012

PREGĂTIRE. Meci de verificare cu Champions

Lotul feminin sub 14 ani al echipei Baschet Club Star îşi va continua şi în acest sfârşit de săptămână seria meciurilor de verificare, adversar, de această dată, urmând să fie ACS Champions Bucureşti, vicecampioana naţională la categoria fetelor născute în anii 1999-2000. Întâlnirea se va desfăşura, sâmbătă, în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103 din Capitală şi va fi, cu siguranţă, cel mai important examen al alb-roşiilor din presezon, acolo unde Ruxandra Mihai şi colegele sale au bifat cinci victorii din tot atâtea partide programate.

Pentru această partidă amicală banca tehnică a alb-roşiilor va avea mici probleme de lot. Alexandra Marin a suferit o tendinită patelară şi nu se ştie dacă poate să intre în acest meci, în timp ce Roxana Agachi acuză uşoare dureri la genunchi. Semnele de întrebare din dreptul echipei Baschet Club Star sunt destul de mari în privinţa sportivelor de mai sus, acestea făcând parte din lotul de bază al formaţiei pregătite de Valentin Bâlă. Ruxandra Mihai şi-a revenit după entorsa suferită în cantonament, în timp ce Diana Şuşnea şi Oana Dima sunt apte şi ele pentru efort. Problemele din spaţiul de trei secunde se vor rezolva până la debutul în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 14, ediţia 2012-2013 urmând să debuteze pe 21 octombrie, atunci când BC Star va întâlni Raptors, într-o grupă cu ACS Champions şi cu CSŞ 2.

Statitstică În ultimul meci de verificare susţinut de echipa Baschet Club Star, jucătoarele alb-roşii au învins, în deplasare, formaţia CSU Ploieşti. scor 73-41. În presezon, fetele pregătite de Valentin Bâlă şi de Liliana Uşurelu au mai trecut de Raptors şi de KSE Târgu Secuiesc.

Pentru meciul cu ACS Champions vor fi convocate maximum 12 jucătoare, tocmai pentru a se urmări mai multe variante de echipă într-o întâlnire care se anunţă deosebit de disputată. Oana Dima, Diana Şuşnea, Ruxandra Mihai, Ana Florea, Roxana Mihai, Livia Mariea, Georgiana Ifrim, Lavinia Dinu şi Cristina Grigore nu vor lipsi de la această partidă, cea mai dificilă din presezon pentru alb-roşii. În funcţie de starea de sănătate a sportivelor accidentate sau aflate în recuperare se va şti, până la începutul jocului, dacă se va putea conta nici pe Alexandra Marin şi nici pe Roxana Agachi. Maria Topîrceanu, Ioana Săndulescu, Ingrid Paraschiv, Maria Stratulat şi Denisa Savu ar putea fi şi ele prezente în fucţie de modul în care se pregătesc în această săptămână la antrenamentele grupării din Capitală.

În acest sezon, echipa Baschet Club Star va participa atât în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 14 cât şi la categoria sub 13 ani, aceste competiţii fiind organizate de federaţia de specialitate din ţara noastră. La ambele întreceri, fetele pregătite de Valentin Bâlă au ca obiectiv calificarea la turneele finale, grupa valorică A. La Under 13, Roxana Mihai şi colegele sale speră să atingă podiumul şi să repete performanţa din ediţia recent încheiată a Ligii Naţionale de Minibaschet de la Braşov, acolo unde jucătoarele alb-roşii au devenit vicecampioane naţionale. Campania de transferuri s-a încheiat pentru toate formaţiile din România, Baschet Club Star realizând doar o singură mutare în inter-sezon, cooptarea în lot a Mariei Topîrceanu, care a evoluat sezonul trecut la Dan Dacian Bucureşti.

Pentru a putea vedea calendarul competiţional al ediţiei 2012-2013, daţi click aici...

Niciun comentariu: