miercuri, 12 septembrie 2012

AMICAL. Baschet Club Star a trecut de Raptors

Jucătoarele alb-roşii au susţinut, miercuri, al treilea meci de verificare din presezon. Lotul sub 14 ani al echipei Baschet Club Star a evoluat în deplasare, în faţa formaţiei Raptors, întâlnirea terminându-se cu scorul de 91-76 pentru fetele pregătite de Valentin Bâlă. Tehnicienii celor două grupări au trimis pe parchet toate sportivele pe care le-au avut la dispoziţie, pe durata a şase sferturi de câte zece minute. Alexandra Marin şi Ana Florea au marcat câte 21 de puncte fiecare.

PRESEZON: DOUĂ VICTORII ÎN TURNEUL DE LA BRAZI

După revenirea din stagiul de pregătire centralizată de la Azuga, echipa Baschet Club Star a câştigat toate cele trei meciuri de verificare pe care le-a disputat, trecând, pe rând, de formaţiile CSU Ploieşti, KSE Târgu Secuiesc şi de Raptors Bucureşti la victorii de cel puţin 15 puncte diferenţă. În toate aceste partide, conducerea tehnică a alb-roşiilor a folosit fiecare jucătoare cel puţin 15 minute într-o întâlnire, tocmai pentru a testa potenţialul componentelor din lot dar şi pentru a găsi o formulă cât mai bună pentru noua ediţie Campionatului Naţional feminin Under 14, acolo unde obiectivul Ruxandrei Mihai & Co este o calificare la turneul final, grupa valorică A. Până acum s-au remarcat Ana Florea, Diana Şuşnea, Roxana Mihai, Roxana Agachi, Alexandra Marin, Oana Dima şi Georgiana Ifrim.

Video Pentru a vedea imagini din partida de verificare dintre Baschet Club Star şi KSE Târgu Secuiesc, scor 50-34, disputată în cadrul turneului amical de la Brazi, organizat de CSU Ploieşti, click aici...

Diana Şuşnea, Roxana Agachi, Ana Florea, Cristina Grigore şi Lavinia Dinu au făcut parte din formaţia de bază a alb-roşiilor în partida de miercuri cu Raptors, din deplasare. Gazdele au întrat mai bine în meci şi au condus după primele zece minute cu 18-13. Ruxandra şi Roxana Mihai, Livia Mariea, Oana Dima şi Alexandra Marin au realizat un parţial de 14-1 şi au readus avantrajul în tabăra echipei Baschet Club Star. La jumătatea întâlnirii am consemnat un ecart de 11 puncte pentru oaspete, care au avut 46-35. După reluare, situaţia s-a echilibrat şi amfitrioanele au redus din diferenţă, însă Roxana Mihai, Ana Florea, Alexandra Marin şi Maria Topîrceanu au dus tabela la un nou avantaj de partea fetelelor pregătite de Valentin Bâlă. Fără a excela în defensivă, ambele grupări s-au întrecut în faza de atac.

Alexandra Marin a terminat cu o double double, 21 de puncte şi 12 recuperări, la care a mai adăugat patru capace şi două intercepţii, în timp ce Ana Florea a bifat tot 21 de puncte, record personal, plus cinci intercepţii şi patru pase decisive. Roxana Mihai a realizat 16 puncte iar Ruxandra Mihai a mai adăugat 11. Diana Şuşnea a finalizat patru coşuri din acţiune, echivalentul a opt puncte, în timp ce Roxana Agachi şi Livia Mariea au înscris câte patru puncte fiecare. Maria Topîrceanu şi-a trecut, în premieră, numele pe lista marcatoarelor echipei Baschet Club Star, sportiva fiind la cel de-al treilea meci consecutiv pentru formaţia pregătită de Valentin Bâlă. Jucătoarele alb-roşii au avut liber doar până seara, atunci când au revenit la antrenament în sala de educaţie fizică a Şcolii 119 "Vasile Voiculescu".

Pentru a vedea o galerie foto de la turneul de verificare pe care echipa Baschet Club Star l-a susţinut la Brazi, accesaţi acest link...

Niciun comentariu: