VEDEŢI REZULTATELE DE IERI
Jucătorii alb-roşii au intrat decişi pe teren şi au înscris rapid primele două coşuri ale întâlnirii de duminică, cu formaţia Dan Dacian II. Apărarea a funcţionat perfect şi, după prima perioadă, tabela a indicat un parţial de 11-0, ecart care a crescut cu încă 12 puncte până la pauza mare, atunci când băieţii pregătiţi de Valentin Bâlă au condus cu 25-2. În sfertul al treilea, Eduard Harabagiu a fost servantul ideal pentru Răzvan Minculescu şi pentru Khaled Latif (foto, la minge), ultimii doi punctând decisiv din spaţiul de trei secunde. După 30 de minute componenţii Baschet Club Star au avut 35-6, cea mai mare diferenţă de scor fiind consemnată chiar la finalul disputei, 49-8, după o aruncare liberă transformată de Cristian Cristinici.
Galerie foto Pentru a putea vedea imagini de la meciurile susţinute de jucătorii echipei Baschet Club Star la "Arena de Baschet", la turneul final al Campionatului Municipal masculin sub zece ani, click aici.
Eduard Harabagiu a terminat meciul de duminică cu 12 puncte, şase pase decisive, patru intercepţii şi tot atâtea recuperări, în timp ce Khaled Latif a realizat patru puncte şi cinci recuperări. Principalul marcator al echipei Baschet Club Star a fost Răzvan Minculescu, autor a 14 puncte în disputa cu formaţia Dan Dacian II. Florin Spirache a dominat lupta sub panouri şi, chiar dacă a ratat din situaţii favorabile, şi-a trecut în cont zece puncte şi şase recuperări, dintre care patru ofensive. Alexandru Ionescu a bifat alte trei puncte pe foaia de arbitraj, în timp ce Georgian Harnagea, Andrei Pandele şi Cristian Ungureanu şi-au împărţit, în mod egal, şase puncte într-o partidă pe care jucătorii alb-roşii au diminat-o încă din primul minut.
Din lotul echipei Baschet Club Star au lipsit David Iancu, Adrian Cheeană, Răzvan Popescu şi Rareş Dascălu. Chiar dacă nu a fost complet refăcut, Andrei Pandele a fost alături de colegii săi la ultimul joc din cadrul acestui sezon. Băieţii pregătiţi de Valentin Bâlă şi-au îndeplinit obiectivul, clasându-se pe locul şase la finalul Campionatului Municipal masculin sub zece ani, competiţie câştigată de formaţia Laguna Bucureşti, team care a dispus în finala mare de Dan Dacian I. Pe treapta a treia a podiumului s-a situat B.C. Slam, în timp ce Raptors şi 4Sports au completat poziţiile patru şi cinci. Conform conducerii clubului, componenţii Baschet Club Star nu vor participa, în perioada 24-30 iunie, la Liga Naţională masculină de la Braşov.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu