A început sportul de performanţă în urmă cu un an şi opt luni. A crescut în valoare de la meci la meci şi a demonstrat că este una dintre jucătoarele de bază din lotul echipei Baschet Club Star. Mai mult, Ana Florea (foto, la minge) a ajuns să facă parte, alături de fete mult mai experimentate, din programul "Performbaschet - Un pas înainte", singurul criteriu de selecţie pentru naţionalele României. Joi, Ana, îşi aniversează frumoasa vârstă de 13 ani, colegele sale şi antrenorii urându-i "La mulţi ani!".
Născută pe 14 iunie 1999, Ana Florea a visat de mult timp să facă baschet. Încă de pe vremea când sora sa mai mare, Elena, a evoluat la actuala grupă de junioare I, sportive care acum au împlinit 16 şi 17 ani, Ana reuşea să rămână, fie chiar şi doar pentru câteva minute în sală şi să "fure" câte ceva din tainele acestui sport sau să arunce la coş atunci când fetele terminau pregătirea. Actuala extremă a alb-roşiilor nu avea să ştie că, peste câţiva ani, în octombrie 2010, va fi selecţionată să facă parte dintr.o grupă a echipei Baschet Club Star şi că, într-un timp foarte scurt, în mai puţin de un an, va deveni una din componentele de bază ale acestei formaţii.
Naţională În octombrie 2011, Ana Florea a fost selecţionată să facă parte din programul naţional "Performbaschet - Un pas înainte", jucătoarea echipei Baschet Club Star având şanse foarte mari de a evolua pentru reprezentativele ţării noastre încă de la junioare.
Încă de când a venit la Baschet Club Star, Ana Florea şi-a dorit să aibe numărul opt pe tricou, lucru care s-a şi îndeplonit în timp. Întrebată cum s-ar caracteriza ca jucătoare, Ana a recunoscut că este tipul de sportiv care pune accent pe faza defensivă. "Îmi place mult să mă apăr şi să-mi ajut echipa să învingă mereu. Ştiu că orice minge pe care o câştigăm în terenul nostru şi nu numai poate fi una finalizată în coşul advers şi de aceea mă lupt de fiecare dată să câştigăm", a completat Ana, care este conştientă de faptul că actualul lot al alb-roşiilor este unul de perspectivă dar "mai avem foarte mult de muncă pentru a ajunge acolo unde ne-am propus cu toţii, în primele patru formaţii din România la categoria noastră de vârstă".
Având un record personal de 15 puncte marcate într-un meci, Ana Florea este folosită pe partea stângă în faza ofensivă, fiind o sportivă ambidextră. Încă de mică şi-a dorit să practice sportul de performanţă doar la echipa Baschet Club Star, astfel că visul său a devenit acum realitate. A evoluat la două turnee finale în carieră, clasându-se pe locul zece în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 13 şi având în palmares o medalie de bronz la junioare trei. în întrecerea din Capitală. Cu ocazia aniversării frumoasei vârste de 13 ani, colegele de echipă şi conducerea clubului îi urează jucătoarei multă sănătate, fericire, îndeplinirea tuturor dorinţelor şi o carieră sportivă cât mai bogată în rezultate pozitive. La mulţi ani, Ana!
Pentru a putea vedea profilul jucătoarei Ana Florea, daţi click aici...
joi, 14 iunie 2012
ANIVERSARE. La mulţi ani, Ana Florea!
Etichete:
ana florea,
aniversare,
baschet club star,
jucatoare,
lot,
loturi nationale
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu