VEDEŢI AICI PROGRAMUL
Primele două locuri în clasamentul grupei a doua de calificare sunt ocupate, în ordine, de formaţiile CSU Cuadripol Braşov, cu maximum de puncte, 12, şi de ACS Champions Bucureşti, ultima cu zece puncte acumulate. Cele două cluburi şi-au asigurat, matematic, calificarea la turneul semifinal al Campionatului Naţional feminin Under 13, acolo unde jucătoarele alb-roşii au mari şanse să ajungă şi ele. Pentru a putea evolua în penultimul act, fetele pregătite de Valentin Bâlă au nevoie de o victorie în meciul direct cu CSŞ Târgovişte, scorul general dintre cele două team-uri fiind, la ora actuală, de 2-0 pentru Baschet Club Star, echipă care ocupă poziţia a treia în serie, cu opt puncte, în timp ce gruparea din Cetatea Chindiei se află pe patru cu şase puncte din tot atâtea partide disputate.
Info Din grupa a doua de calificare din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 13 a mai făcut parte şi formaţia SCM CSŞ Craiova, echipa din Bănie retrăgându-se înainte de primul turneu. Iată aici cum ar fi trebuit să arate programul complet al meciurilor din această serie.
Echipa Baschet Club Star va disputa toate partidele de pe teren propriu în sala de educaţiei fizică şi sport a Şcolii 103, acolo unde jucătoarele alb-roşii au programate antrenamentele de marţi şi de joi. Singurul meci din acest turneu care nu va avea loc în această arenă va fi cel dintre ACS Champions şi CSU Cuadripol Braşov, întâlnire care va fi programată, vineri, în sala Liceului "Henri Coandă" din Capitală. Fetele pregătite de Valentin Bâlă pot ajunge la turneul semifinal şi în cazul în care vor pierde toate cele trei întâlniri, însă formaţia CSŞ Târgovişte nu trebuie să câştige decât un singur meci din cele trei pe care le va disputa în Bucureşti. În aceste condiţii, Baschet Club Star şi CSŞ Târgovişte se vor afla la egalitate de puncte, însă gazdele competiţiei vor fi avantajate de rezultatele din jocurile directe.
Pentru acest turneu, decisiv pentru alb-roşii, lotul echipei Baschet Club Star va fi format din 12 jucătoare, pe foile de arbitraj urmând să fie trecute Oana Dima, Diana Şuşnea, Ruxandra Mihai, Roxana Agachi, Ana Florea, Roxana Mihai, Livia Mariea, Georgiana Ifrim, Bianca Ferăstrău, Alexandra Marin, Cristina Grigore şi Ioana Săndulescu. După ce a fost transferată în perioada de pauză competiţională, Alexandra Marin va debuta oficial, în acest sezon, în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 13, pivotul grupării din Capitală urmând să intre pe teren încă din primul minut în meciul cu CSŞ Târgovişte. Oana Dima va bifa cea de-a doua prezenţă în această competiţie, în timp ce restul sportivelor au fost prezente şi la primul turneu de sală de la Braşov, din perioada 11-13 noiembrie 2011, acolo unde echipa Baschet Club Star s-a clasat pe locul al treilea în seria a doua la Under 13.
Pentru a putea vedea Regulamentul Oficial al Campionatului Naţional feminin Under 13, accesaţi acest link...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu