
Prima perioadă a aparţinut oaspetelor, care au reuşit să-şi asigure un ecart de şase lungimi după zece minute, atunci când tabela a indicat 18-12 pentru Raptors, Roxana Agachi, Ana Florea şi Livia Mariea împărţindu-şi în mod egal punctele alb-roşiilor. În sfertul al doilea, amfitrioanele au egalat şi au întors rezultatul. Cele 16 puncte realizate împreună de Ruxandra Mihai şi de Alexandra Marin, la care s-au mai adăugat alte două înscrise de Diana Şuşnea au făcut ca tabela să indice, la jumătatea întâlnirii, un avantaj de patru puncte în favoarea echipei Baschet Club Star, scor 30-26, după un parţial de 18-8 în zece minute.
Info Jucătoarele echipei Baschet Club Star au efectuat, luni, vizita medicală obligatorie înainte de partea a doua a sezonului. Toate componentele alb-roşiilor au trecut peste controlul de specialitate.
Partea a doua a meciului de verificare dintre Baschet Club Star şi Raptors a început în favoarea oaspetelor, care au punctat de trei ori fără a primi vreun coş. Reuşitele Alexandrei Marin, cu opt puncte în sfertul al treilea, la care s-au mai adăugat acţiunile finalizate de Ana Florea, Roxana Agachi şi de Ruxandra Mihai, au făcut ca amfitrioanele să rămână la conducere şi după 30 de minute, scor 48-42. Ultima perioadă a fost şi cel mai echilibtrată. Adversarele alb-roşiilor au revenit în joc, au egalat şi au preluat conducerea pe final, însă Roxana Agachi a fructificat o pasă a Cristinei Grigore şi a făcut ca avantajul să fie unul minim pentru gazde, 59-58. Cu 11 secunde înainte de final, fetele pregătite de Valentin Bâlă s-au văzut conduse cu 59-60, însă Ruxandra Mihai a găsit-o excelent pe Livia Mariea, jucătoare care a finalizat perfect de sub panou şi a închis tabela la 61-60.
Din lotul alb-roşiilor a lipsit Roxana Mihai, accidentată, însă nici tehnicienii oaspetelor nu au putut să o aibă pe Diana Bucelea, componentă a lotului naţional feminin sub 14 ani. Gazdele au prezentat la acest meci grupa de jucătoare care va evolua în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 13, în timp ce Raptors a avut pe teren formaţia care a fost prezentă în competiţia rezervată fetelor născute în anii 1998 şi 1999. După cele patru sferturi ale întâlnirii de marţi, antrenorii celor două grupări au mai căzut de acord să se mai dispute alte 15 minute suplimentare, perioadă în care oaspetele au dominat clar şi s-au impus la o diferenţă de 12 puncte, chiar dacă Ioana Săndulescu a încercat să mai reducă din dezavantaj, acţiunile sportivei de la Star fiind foarte bune din punct de vedere tehnico-tactic.
În urmă cu câteva zile, echipa sub 12 ani a Baschet Club Star a câştigat, în deplasare, meciul cu Olimpia Bucureşti. Detalii aici...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu