miercuri, 28 decembrie 2011

PREGĂTIRE. S-au reluat antrenamentele la Star

După câteva zile libere, loturile feminine şi masculine ale Baschet Club Star au revenit la antrenamente. Grupa fetelor sub 13 ani a fost cea care a dat tonul la pregătire, jucătoarele alb-roşii fiind prezente în sală încă de pe 26 decembrie. Junioarele I au reluat şedinţele tehnico-tactice o zi mai târziu decât colegele lor mai mici, în timp ce băieţii au reintrat pe parchet marţi după amiaza. Următoarele meciuri oficiale din acest sezon sunt programate în perioada 5-8 ianuarie 2012.

În lotul echipei feminine sub 13 ani a Baschet Club Star nu a apărut, cel puţin deocamdată, nicio modificare. Pentru 2012 se va lucra cu aceleaşi jucătoare care au încheiat prima parte a Campionatului Naţional feminin Under 13. Lavinia Dinu, Diana Şuşnea, Roxana şi Ruxandra Mihai, Roxana Agachi, Ana Florea, Livia Mariea, Georgiana Ifrim, Bianca Ferăstrău, Oana Dima, Cristina Grigore, Ioana Săndulescu, Maria Stratulat, Anays Cosma, Sabina Bratu şi Ana Indreaş vor reprezenta gruparea din Capitală şi în Noul An, în toate meciurile pe care alb-roşiile le vor disputa fie în partidele programate la nivel naţional fie la cele din cadrul competiei din Bucureşti. La ambele întreceri, echipa Baschet Club Star s-a calificat deja pentru turneele semifinale.

Inedit Pe 28 decembrie are loc tradiţionala petrecere de sfârşit de an a echipei Baschet Club Star, acolo unde vor fi prezenţi toţi sportivii legitimaţi la gruparea din Capitală, păriţii şi cei apropiaţi, dar şi oficiali şi antrenori ai alb-roşiilor. Detalii aici.

Junioarele au revenit la antrenamente pe 27 decembrie, în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103. Mihaela Nemil nu mai face parte din lotul echipei Baschet Club Star la categoria sub 18 ani, sportiva fiind transferată la Olimpia Bucureşti, încă de la finalul primei părţi a Campionatului Naţional feminin Under 18. Oficialii alb-roşii nu au lăsat liber locul său şi au s-au înţeles cu Alexandra Moanţă, sportivă care a fost adusă de la CSŞ Ploieşti, pentru ca să facă parte din formaţia pregătită de Valerian Netolitzchi. Următorul meci este programat pe 5 ianuarie 2012, la Bacău, atunci când vor debuta partidele din cadrul primului turneu de sală al competiţiei rezervată sportivelor sub 17 ani. Nicoleta Constantinescu, Miruna Lală, Diana Robu, Ingrid Lişman, Alexandra Anghel, Denisa Fitero, Ioana Miroiu, Alexandra Moanţă şi Simona Rădanţu vor evolua din retur pentru Star.

Nici băieţii nu au vacanţă în aceste zile. Atât grupa de Under 10 cât şi cea de Under 13 şi-au început antrenamentele şi se află în pregătire, una de individualizare pentru această perioadă de pauză competiţională. Marţi seara a avut loc şi un meci de verificare între cele două loturi, victoria revenind, surprinzător, primei formaţii, care s-a impus la o diferenţă considerabilă. În privinţa noutăţilor, Andrei Pandele ar putea părăsi Baschet Club Star pentru Artesania Bucureşti, însă până la această oră nu a fost eliberată dezlegarea sportivului către o altă grupare din Capitală aşa că, cel puţin pentru moment, jucătorul rămâne la actuala sa echipă, fără drept de a evolua pentru un alt team, conform regulamentelor federaţiei de specialitate.

Pentru a vedea toate rezultatele înregistrate de loturile Baschet Club Star în prima parte a sezonului, accesaţi acest link...

Niciun comentariu: