
GALERIE FOTO DE LA FINALA TURNEULUI MASTER
Alexandra Anghel şi Mihaela Dragomir au ajuns şi ele în Final Four, la Master, după ce au câştigat toate meciurile din cadrul turneului al cincilea, obţinând calificarea în penultimul act, alături de "Fluffy", "Zele" şi de "Bulgaria 3". La actuala ediţie a Sport Arena Streetball a mai luat parte şi Mihaela Nemil, însă extrema alb-roşiilor nu a fost prezentă, duminică, la meciuri. Organizatorii au apreciat evoluţia fetelor pregătite de Valerian Netolitzchi şi de Valentin Bâlă, care au ajuns pe podiumul categoriei sub 18 ani feminin, acolo unde au pierdut, după un meci foarte echilibrat, doar în faţa baschetbalistelor din cadrul lotului naţional al Bulgariei, în finala întrecerii, cu scorul de 15-18, după cum anunţă site-ul oficial al întrecerii.
Campionat Oficialii echipei Baschet Club Star au stabilit lotul pentru actuala ediţie a întrecerii feminine sub 18 ani. Pentru a vedea care sunt jucătoarele al-roşii care vor evolua la această categorie accesaţi acest link!
La festivitatea de premiere a ediţiei Master din cadrul Sport Arena Streetball, Ioana Miroiu a fost desemnată cea mai completă jucătoare a competiţiei, la categoria sub 18 ani feminin. Căpitanul alb-roşiilor a primit trofeul de MVP şi a fost aplaudat la scenă deschisă de toată lumea. Alături de Ioana, pe podiumul de premiere, au mai fost prezente alte trei componente ale Baschet Club Star: Miruna Lală, Nicoleta Constantinescu şi Diana Robu. Sportivele grupării din Capitală au devenit o prezenţă obişnuită la meciurile organizate de baza special amenajată în cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti, acolo unde au loc jocurile de streeball.
Pentru jucătoarele echipei Baschet Club Star va urma o săptămână destul de dificilă, cu multe antrenamente. Duminică, 2 octombrie, va începe Campionatul Naţional feminin Under 18 însă, la această oră, nu se cunosc nici grupele de calificare şi nici meciurile din cadrul primei etape. Există posibilitatea ca sportivele alb-roşii să facă parte dintr-o serie numai cu grupări din Capitală, adversare urmând să le fie Olimpia, Clubul Sportiv Şcolar 2 şi ACS Champions, însă federaţia de specialitate nu a luat nici o decizie oficială în acest sens. Lotul Baschet Club Star cuprinde zece compoenente pentru actuala stagiune a ediţiei rezervată fetelor născute în anii 1994 şi 1995. Detalii referitoare la serii şi la meciuri vor fi oferite imediat ce acestea vor fi publicate de frbaschet.ro.
Pentru a vedea toate echipele înscrise în cadrul Campionatelor Naţionale, masculine şi feminine, aceesaţi acest link...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu