Diana Robu a rămas alături de Ioana Miroiu & Co şi va deveni, din septembrie, jucătoarea echipei Baschet Club Star, pivotul alb-roşiilor evoluând până acum sub formă de împrumut de la Clubul Sportiv Şcolar 4 Bucureşti. Potrivit înţelegerii dintre cele două grupări, Diana Robu va fi transferată definitiv la Star. Mihaela Dragomir a anunţat conducerea formaţiei pregătite de Valerian Netolitzchi şi de Valentin Bâlă că doreşte să revină în lot, după ce, iniţial, a renunţat la performanţă din motive personale. Nicoleta Constantinescu, Miruna Lală, Diana Robu, Ingrid Lişman, Alexandra Anghel, Denisa Fitero, Ioana Miroiu, Mihaela Nemil şi Simona Rădanţu au fost la primele şedinţe tehnico-tactice din sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103. Roxana Dumitraşcu şi Liliana Uşurelu sunt aşteptate, în aceste zile, alături de Ioana Miroiu & Co.
Antrenor Din acest sezon, echipa feminină sub 18 ani a Baschet Club Star va fi pregătită de Valerian Netolitzchi, tehnicianul lotului naţional masculin sub 20 de ani.
Jucătoarele din lotul de performanţă nu vor avea, înainte de începutul acestui sezon, un stagiu de pregătire centralizată, astfel că tehnicienii grupării din Capitală vor încerca să recupereze acest impediment. Ioana Miroiu & Co au programate câte două antrenamente pe zi, unul fizic, afară, şi altul tehnico-tactic, în sală. Toate echipierele Baschet Club Star au arătat, până acum, faptul că doresc să confirme că rezultatele din sezonul precedent au fost simple accidente şi că pot obţine o eventuală calificare, în această ediţie de campionat, la turneul final al sportivelor născute în anii 1994 şi 1995, adică exact performanţa pe care şi-au propus-o să o atingă.
În ceea ce priveşte lotul echipei sub 13 ani, jucătoare născute în anii 1999-2000, acesta se pregăteşte, începând de luni, la sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103 dar şi la Şcoala 119 "Vasile Voiculescu". Fetele au câte două antrenamente pe zi şi vor pleca, în perioada 1-10 septembrie, într-un cantonament la Buşteni. Pentru sezonul viitor, echipa pregătită de Valentin Bâlă va fi înscrisă în Campionatul Naţional feminin Under 13, dar şi în cadrul Campionatului Municipal, la aceeaşi categorie de vârstă. Băieţii au început şi ei antrenamentele şi vor pleca timp de zece zile, tot la munte. Grupa de perspectivă va fi cea masculină sub 10 ani, care va fi înscrisă în cadrul competiţiilor organizate în Bucureşti, dar şi în turneele naţionale.
Pentru a vă putea înscrie în cadrul echipelor Baschet Club Star, la orice categorie de vârstă, vă rugăm să accesaţi acest link...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu